Eu sunt convinsă că e doar o chestiune de timp până când cercetătorii britanici vor descoperi că cele mai altruiste persoane din lume sunt fumătorii, cu precădere aceia care fumează pe stradă. De altfel, acest detaliu, nesemnificativ la prima vedere, este determinant în sublinierea unei calități pe care, oricum, n-o are așa de multă lume în jurul nostru.
Fumătorul stradal lasă în urma sa un nor gros de fum, nu pentru c-ar fi nesimțit, nici vorbă de asta, ci pentru că, față de costurile ridicate ale unui pachet de țigări, se solidarizează cu ceilalți împătimiți. El nu-și afumă egoist doar ai săi plămâni, ci lasă și altora bucuria de a se îmbăta cu nicotina expirată printre expectorațiile sale neașteptate. Eu, una, daca așfi fumătoare, mi-aș alege după criterii obiective (durata traseului, igienă și vârstă) un antemergător pufăitor, cu care aș împărți, până la destinație și în mod gratuit, aerul și țigara.
Nu poate fi trecut cu vederea nici caracterul profund educativ al procedeului. Ne amintim cu toții cum ne certau părinții în copilărie pentru că nu mâncam zarzavatul din ciorbă și ne îndesau pe gât cantități grețoase de pătrunjel și alte foloștine. Și ne-a prins bine, ne-a făcut cetățeni responsabili care, adesea, se îndoapă cu aproape orice ne dau alții, de obicei cuvinte din patru sau trei litere, imposibil de reprodus într-o revistă serioasă!
S-a mai demonstrat științific că expunerea repetată la un factor, oricât de odios ar fi inițial, poate transforma, cu timpul, orice strâmbător din nas într-un feroce dependent de nicotină.
Pentru a nu-i face pe ceilalți trecători să se simtă altfel decât el, fumătorul stradal nu va face niciun gest discriminatoriu, cum ar fi acela de a-i feri pe ceilalți de țigara aprinsă pe care-o ține neglijent între două degete. Așa că învățați să anticipați, discret, pericolul și să-l ocoliți.
Dacă vi s-a întâmplat deja să va fie arse hainele sau mâna și-ați primit drept scuză doar un ridicat din umeri, rețineți că e un fenomen la fel de natural ca ploaia sau tunetele, și nu vă mai dați ochii peste cap. Riscați să răniți sentimentele unei comunităţi largi, care se simte și aşa marginalizată de regula nedreaptă, afișată în din ce în ce mai multe locuri, „fumatul interzis”.
Cu cât mă gândesc mai bine, cu atât nu mai găsesc vreun avantaj în a nu fi fumător. Nimănui, nicăieri, n-o să i se pară ciudat că o să vrei să intri în vorbă cerând o țigară sau un foc, dar o să ridice din sprânceană la întrebarea: nu vă supărați, aveți cumva o bucățică de ciocolată?
Scrie în orice manual să alternezi pozițiile pentru o viață socială satisfăcătoare. Așa că m-am hotărât! De mâine mă apuc de fumat (dar nu așa cum promit să mă apuc de cură), fiindcă-i clar că-i infinit mai confortabilă poziția de trăgător în piept decât aia în care ești doar tras în piept! Și cu asta m-am obișnuit deja prea mult!
