Deşi aflat la o vârstă nu departe de pensionare, (încă) Preşedintele Băsescu îşi ia examenele fără copiator, cum nu şade bine unui demnitar român. Asta pare a irita mediul politic, iar şeful Executivului a anunţat public intenţia de a nu-i semna, în calitatea sa de interimar la Transporturi, noul brevet de comandant. “Ironia” Prim-Ministrului, luată şi ea cu copy/paste de la maestrul Năstase, poate fi amuzantă, dacă nu ar fi de tot râsul. Pentru că ne demonstrează încă o dată nivelul de infantilism spre care coboară vertiginos discursul public, în interpretarea unor oameni convinşi că toţi suntem rămaşi sau aduşi la ingenuitate intelectuală. Principalele instituţii ale Statului se află într-un război declarativ înţesat cu poante demne de Garcea, iar noi, beneficiarii, nu mai înţelegem rostul alegerilor pe care le facem. Când se acuză unul pe altul de circ electoral, cei doi preopinenţi au, cu siguranţă, dreptate. Până şi starea de comă a unui om le-a prilejuit aruncări cu piatra deriziunii şi extragerea unui ce folos de imagine. Căci, aşa cum ne informează tot dl Ponta, oponentul său de la Cotroceni, după ce i-a întocmit dosar penal doctorului Brădişteanu, l-a sunat pe acesta pentru asistenţă la căpătâiul lui Cioabă în Turcia. Ni se reconfirmă că Băsescu e cel care scrie dosarele, cu mare grijă să nu îl surprindă vărul de la Justiţie. Pe scurt, situaţia ar fi aşa: Preşedintele dirijează fenomenele economice, sociale,meteorologice şi psihotronice, aducând maleficul energetic asupra ţării şi nelăsând Puterea deţinătoare de 70% să acţioneze înspre binele Poporului; şi toate astea sub influenţa distructivă a celeilalte marote călăuzitoare a Premierului, cucoana Udrea din Pleşcoi. Dacă după atâta exerciţiu al guvernării asta e tot ce ne poate oferi un Prim-Ministru pe post de explicaţie universală, eu cred că orice speranţă de schimbare promisă cu sârg la alegeri e deja moartă-n coteţ ca baba după hârleţ. Ce-i mai trist şi descurajant e că majoritatea spectatorilor acestui iarmaroc ieftin pare să deguste din plin spectacolul, nefiind amatoare de argumente financiare şi previziuni economice. De ce să ne batem noi capul cu mersul crizei prin lume, când ne e la îndemână uitătura chioampă a lui Băsescu, atât de revelatoare? Eu abia aştept momentul reînnoirii la Cotroceni şi ieşirea României de sub tirania ideii de băsism. Dar, probabil că încă vreo doi ani următori vom fi nevoiţi să ascultăm explicitările cu acelaşi Băsescu peste tot, în lipsa unor programe valabile de acţiune politică. Şi mai sper, sincer, că blonda visurilor lui Ponta va face un copil şi se va retrage la croşetat în gospodărie, să se abată şi asupra ţărişoarei noastre prosperitatea împiedicată de prezenţa-i obsesivă, precum ea însăşi pe tocuri la inundaţii. Până atunci, să râdem în continuare cu Prim-Ministrul şi Preşedintele, ca pe vremuri cu Stan şi Bran. Că tot veni vorba, câţi din generaţiile tinere ştiu cine au fost Laurel & Hardy, fără să-i intereseze viaţa sexuală a Elenei Udrea?
Exclusiv online