Au ajuns oamenii să-și bage mâinile-n buzunarele altora mai des ca oricând. Și, ironic, nu să fure, ci să lase ceva. De la obișnuitul „cadou” pe care-l faci medicului sau frizeriței, ajungi să te trezești cu mâna-n buzunar indiferent de situație, că ajuți pe cineva să urce un bagaj în tren ori să-și care cumpărăturile grele de la casă până la mașină. E chiar penibil să-i explici cuiva faptul că pur și simplu-l ajuți pro bono, dar dacă vrea puteți face un contract de muncă.
Cum ar arăta România fără buzunare? La-nceput, probabil stânjenită, fiind nevoit să-i dai doctorului banii în palmă, ori dacă are mâinile ocupate să-i lipești pe frunte. Dar asta înseamnă că ești fericit precum maneliștii la nuntă, deci ai putea să deschizi ușa cabinetului și să urli: „Pentru domn` doctor, de la mine, pentru o răceală, 50 de lei!”. La fel și-n cazul preotului care vine de două ori pe an să-ți ude pereții. Îi pui bancnota-n frunte și urli să te audă toată parohia: „de la mine mai puțin, de la Dumnezeu mai mult!”.
Poate dacă am renunța la buzunare, am renunța și la obiceiul prost de a băga bani îi ei. Așa-i învățăm pe mulți să se dezică de obiceiul cadoului când își fac treaba pentru care sunt plătiți (că-i salariul mic/mare, asta e altă discuție). Dacă stai să te gândești, oferind mereu bani, pentru orice serviciu sau ajutor, ești tot un manelist. Unul rușinos și nesigur pe tine, dar tot un manelist.
