Ce poți să faci într-o lume în derivă? Fix ce făceai și înainte, când lumea tot în derivă era, dar tu aveai altă impresie. De unde era să știi dumeata că acum un an, nea Gheorghe din capul unui oarecare sat era de părere: "Cu tehnocrații ăștia ne ducem dreacului!". Aveai treaba dumitale, ce conta părerea lui? De când cu Dragnea, află că nea Gheorghe, zice "În sfârșit, au să vină vremuri mai bune!" Și trage o dușcă a bucurie, fără să-și pună problema că undeva pe la oraș, mătăluță scrii un status pe smartfon:"Ne ducem de râpă cu PSD-ul ăsta!". Între timp șade pe noi cu fundul ei mare și plin de celulită, coana Istorie, iar la intervale neregulate mai trage câte-un vânt, de-atâta nepăsare. Noi ne jucăm între timp un soi de volei cu mingea spartă a îngrijorării, când "noi", când "alții". Ne dăm de ceasul morții pe la serviciu, pe internet, prin casă, pe la colțul blocului. Îl înjurăm pe bou ăla de la etajul 3 care a votat cu PSD și nu și-a plătit întreținerea, că de-aia nu merge nimic în țara asta. Până să iasă mare'n vot, mi-a fost o frică de PSD, că am consumat de șapte ori mai multă hârtie igienică, decât în mod normal. Acum că toată drăcimea roșie e înscăunată, iar tartorele ăl mare, conu Dragnea-Scaraoțchi zâmbește pe sub frâna lui de muci, nu mă mai tem că ne ia dracu', fiindcă ne-a luat deja. Mă uit peste gard la bieții americani pe care i-au ajuns blestemele islamului și care s-au pricopsit cu ăl mai prost fudul al patriei lor. Îl văd pe Trump, mă uit la PSD și îmi vine să fac precum nevasta din bancul ăla, unde soțul miliardar recunoaște că are o amantă, dar nevasta se teme să-l părăsească. Astfel, atunci când ea îl vede pe soțul unei prietene cu amanta după el, îi zice lu' bărbată'su: "a noastră e mai frumoasă!". Așa și eu: proștii noștri sunt mai puțin proști ca ai lor. Ce-ți pasă ție coană istorie, cu vrafurile tale de cronici și arhivele cu tâmpiți sau mizerii? Ce-ți pasă ție care iei orzul săracilor de azi, ca să îl azvârli în ochii săracilor de mâine? Nu-ți pasă, aia e! Nu-ți pasă! Ne strivești în enciclopedii peste care proștii viitorului se vor uita și vor zice: "Ce vremuri domnule!? Ce vremuri! Lumea avea facebooku' ăla bun! Și ce clipuri erau dom'le pe Youtube și fiecare scară de bloc avea un Mega Image! Era bine, nu ca acu'!" De-aș fi știut mai puțină istorie m-aș fi dat de ceasul morții, de-aș fi știut mai multă probabil m-aș fi sinucis din pricina unei depresii cauzate de constatarea recurenței monotone a prostiei omenești. Ce pot să fac? La vot am fost, la protest merg, de scris scriu, de muncit muncesc. Trag de amărâta de cafea neagră și-mi zic, măcar ea contrastează frumos cu roșul PSD-ului, ceva bun tot a ieșit din prostia asta. Istoria nu o face nici Trump, nici Brexit, nici Putin, nici Dragnea. Istoria ne face pe toți, în timp ce noi ne amăgim scriind-o.