AcasăSocialD'ale cetateanuluiJilava se pregătește pentru Guru Bivolaru: jumătate dintre celule,...

Jilava se pregătește pentru Guru Bivolaru: jumătate dintre celule, transformate în camere matrimoniale!

Condamnat definitiv la 6 ani de închisoare pentru întreținerea de raporturi sexuale cu minore – adică mai puțin decât au primit animalele din Vaslui pentru raporturi sexuale cu o majoră – Gregorian Bivolaru va fi adus în țară cât de curând, asta dacă nu are bunăvoința să se teleporteze instantaneu și să mai scutească statul român de o cheltuială în plus.

El va fi adus spre a-și satisface pedeapsa (credem că până și pedeapsa abia așteaptă să fie satisfăcută, deși, la doar șase ani, e și ea cam mititică) la penitenciarul Jilava, în ciuda faptului că avocații lui au cerut insistent să fie dus la Târgșor, să le facă bucurii și nefericitelor de acolo. La auzul veștii că vine Bivolaru, se pare că oamenii inimoși din conducerea penitenciarului au decis să-l primească așa cum se cuvine unui guru de calibrul și lungimea lui. Astfel, potrivit surselor noastre, jumătate dintre celule au fost deja evacuate și sunt acum zugrăvite și decorate, pentru a fi transformate în camere conjugale.

”Știm prea bine ce crai este domnul Bivolaru, că are cel puțin 2.000 de adepte care abia așteaptă să le predea cursul scurt de Kama Sutra pentru începătoare, așa că ne-am gândit că o să fie foarte mare înghesuială pe camera conjugală a închisorii. Pentru că nu voiam să se lase cu păruială, am decis să mai înființăm niște camere conjugale, în celelalte celule. Dacă tot nu vor fi suficiente, asta este, pe fetele rămase nefe…ricite o să le trimitem la Poartă Albă, să mai rezolve și Borcică din ele”, a precizat o sursă bine informată din penitenciar. Întrebată unde vor sta deținuții care vor fi scoși din celule pentru a face loc amorurilor lui Bivolaru, sursa noastră a menționat: ”O să stea cam înghesuiți, dar nu prea mult timp, fiindcă majoritatea deținuților evacuați sunt primari, politicieni, parlamentari și ăștia, precum știm cu toții, ies foarte repede din închisoare, că sunt creativi”.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare