Mamă, ce me enervează Moș Crăciun! Dar nu e el de vină, ci ăia care cred în el. Nu-i normal, frate, să crezi într-o fantomă. Bine, nu-i normal nici să crezi în Dinamo, în PNL sau în Mișcarea Populară, dar asta cu Moș Crăciun e de o mie de ori mai rea.
Muncești ca prostu` un an de zile să strângi bani de cadouri, apoi le pui în cârca Moșului. E ca și cum ai fi sălbatic și toată ziua ai fugi prin pădure, rupându-ți pielea în tentativa de a vâna o maimuță râioasă și costelivă. Seara, după o alergare de cinci milioane de kilometri, cedează maimuța. Îi iei jugulara și, frânt de oboseală, te întorci cu ea la trib, cărând-o pe umăr. Da` nu zici „`io-te, bă, pulicilor, v-am prins giocondă de pădure, luați dreacu` și mâncați, c-am alergat toată ziua pentru voi”, ci te-arunci în genunchi în fața unui par înfipt în pământ și miorlăi „săr-na, totemu`, mersi frumos că ne-ai dat vânat”. Păi dac-ăi pe-așa, să mă ierți, dar de ce nu aleargă paru` după maimuță? Vrei carne, tribule? Ia parul, na!
Moș Crăciunul ăsta e totemul nostru cu barbă. Noi facem totul iar el culege roadele. Bătrânul ăsta bășinos, obez și hăhăitor ca Băsescu, ia tot caimacul. Eu mă duc ca prostul un an de zile la slujbă și fac felație sau sunt partea pasivă în chestia activă cu sodomia, iar Moșul e aplaudat. „Cine a adus tableta asta?” Moșul, că senilul ăsta cu barbă are 1000 de lei pentru orice mucos din România, să-i cumpere touchscreen. „Cine-a adus bicicicleta?” „Moșu”. „Mami, cine mi-a adus bebelușul care plânge, suge și face pipi?” „Moșu”. Fir-ai al dracului, Moșule, de mincinos, de uzurpator de calități ce ești!
Nu înțeleg de ce nu credem în Baba Crăciun, în Mătușa Crăciun sau în Unchiu` Crăciun. Dacă suntem atât de proști să credem într-un Moș care ia Prostamol ca să nu se pișe pe el cât merge cu sania, nu înțeleg de ce n-am crede și-n tot neamul lui. Sau în Răzvan Prițulescu sau Andrei Dumitru.
Ia, de mâine să credeți în Dan Mazilu. El vă aduce cadouri la toți, păcălicilor.
