Până acum vreo câţiva ani, lenea era un element inexistent în politica românească. Exista ipocrizie, exista duplicitate, exista minciună, dar nicidecum lene. Nici măcar marii ţepari care au îngropat economia n-au fost leneşi. Dimpotrivă, alde Năstase, Micky Şpagă, Mitrea sau DIP se trezeau dimineaţa la prima oră, fiindcă ştiau, săracii, că au mult de furat pe ziua aia, nu glumă.
De când pe firmamentul politic a apărut însă steaua cu coadă numită Crin-George-Laurenţiu Antonescu (Mireille Mathieu, pentru cunoscuţi), lucrurile s-au schimbat. Lenea şi-a intrat în pâine. Pentru că numitul Antonescu nu s-a făcut remarcat până acum decât printr-o vajnică şi atotcuprinzătoare lene. Poate că v-aţi întrebat de multe ori de ce el iubeşte în taină ţări precum Coreea de Nord şi v-aţi răspuns că, fiind din fire tiran, e firesc să adore tiraniile.
Dar pasiunea lui n-are nicio legătură cu ideea de tiranie, căci explicaţia, mi-am dat eu seama, e mult mai subtilă. Păi nu ştiţi cum numea propaganda ceauşistă, pe vremuri, Coreea de Nord? „Ţara dimineţilor liniştite”. Un psihanalist ar spune că ideea unei dimineţi liniştite s-a cuibărit atât de adânc în mintea lui Antonescu, încât, instinctiv, omuleţul iubeşte tot ce are legătură cu ea, implicit satrapia asiatică doldora de flămânzi, lăcuste şi bombe nucleare.
Evident, Crin Antonescu nu va recunoaşte nici epilat cu ceară că sentimentul lui dominant e ura faţă de Băsescu, ci lenea. Şi, cum nu poate recunoaşte că nu face un anumit lucru sau nu merge într-un anumit loc din pricină că îl fxxe o lene groaznică, el prezintă acest sentiment drept „gest politic”. Lenea a ajuns deci, în România, să fie considerată „gest politic”. Iar dacă privim înapoi fără mânie, vedem că şi trecutul lui Antonescu a fost plin de „gesturi politice” – chiar şi atunci când liderul liberal n-avea nicio treabă cu politica.
Dar Crin a fost, probabil, un copil precoce şi avea şi vise premonitorii: el a profeţit, de mic, că va ajunge preşedinte, şi ce s-a gândit: „Trebuie să mă obişnuiesc cu gesturile politice. De mâine chiulesc de la grădiniţă!”. Gesturile politice au continuat, cu siguranţă, la şcoală, apoi în liceu, pentru ca facultatea să-i ofere lui Crin posibilitatea de a se specializa în politică. În şase ani de facultate de Istorie – patru normali şi doi repetaţi – Crin Antonescu a învăţat mai multă politică decât toţi absolvenţii de SNSPA la un loc!
Fiindcă el n-a rămas repetent, cum greşit vor spune răuvoitorii, ci a făcut, aproape zi de zi, gesturi politice. Şi când a devenit profesor, el nu chiulea cu lunile de la şcoală, ci se pregătea, tot prin gesturi politice, pentru măreaţa misiune ce-i stătea în faţă. La fel, cât a fost ministru şi anul trecut, cât a boicotat lucrările Parlamentului. Căci el nu absenta din Parlament, fiindcă îi era lene să se scoale dimineaţa ca să meargă la dezbateri, ci pentru că pregătea gesturi politice! Şi aţi văzut ce bine i-a prins: s-a pomenit o lună şi ceva la Cotroceni, unde a tot făcut gesturi politice, da’ numai dimineaţa, fiindcă seara, de la 7, avea conferinţă de presă şi de la 8 vorbea la Antene.
Dar, vedeţi dumneavoastră, atâta lene ar putea să nu fie în zadar. Pentru că, în ziua votului, milioane de cetăţeni ai acestei naţii vor analiza activitatea fiecărui candidat şi vor spune: „Nimeni, dintre toţi, n-a făcut atâtea gesturi politice câte a făcut Crin Antonescu! Ăsta da politician! Îl votăm!”. Şi, cu 70% din 40% câţi se vor prezenta la vot, „al lu’ Căcărău” va deveni despot peste ţară. De aceea zic: voi, ăştialalţi 60% care vă încăpăţânaţi să nu votaţi şi acceptaţi să decidă loazele pentru voi, lăsaţi naibii munca deoparte şi ieşiţi la vot! Măcar o dată în viaţă să faceţi şi voi un gest politic!
Exclusiv online
