Deşi America este considerată de mulţi ţara tuturor posibilităţilor şi a libertăţii aproape absolute, mama Europa îi dă cam de multişor clasă în ce priveşte scuturarea de vechile canoane sociale. Ştirea că o Curte de Justiţie suedeză tocmai a hotărât că masturbarea în public nu mai constituie un delict se înscrie exact în trendul de care facem vorbire: acela că, uşor-uşor, tot ce ştiam noi că este nepermis şi lipsit de bun simţ în manifestările publice se mută cu arme şi bagaje în amintire.
Dacă ne-am lămurit deja că defilările pe stradă cu pene înfipte în posterior nu plac persoanelor cu idei învechite şi intolerante, masturbarea la vedere văzută ca normalitate e încă ceva nou şi care va stârni, normal, dezbateri contradictorii. Vom afla că e dreptul natural al omului de a-şi afirma liber convingerile cultural-sexuale, fără îngrădiri din partea încuiaţilor la minte; că atunci când un onanist se exprimă pe el însuşi în faţa unei grădiniţe de copii nu e un atentat la pudoare şi norme de convieţuire socială, cum eronat se credea până acum. Deşi, în Suedia drepturilor beţivilor la cartelă lunară pentru alcool, exhibiţioniştii manuali se lipeau doar de o amendă, asta pare să devină un abuz dictatorial şi neconform evoluţiilor contemporane.
Te simţi frustrat la serviciu sau te-a părăsit nevasta? Dai o fugă în parc şi ţi-o scuturi în faţa pensionarilor, să-şi aducă şi ei aminte de vremurile când făceau la fel, dar în baia proprie, ca proştii. Eşti supărat pe politicieni, echipa naţională de fotbal şi încălzirea globală? Se rezolvă, arzi una scurtă în faţa vecinei blonde care întinde rufele, să ştie ce-a pierdut când s-a măritat cu sfrijitul ăla cu Audi. Simţi nevoia, ca Breivik, să faci un counter-strike nevirtual şi contestatar al emigraţiei cu turban pe meleagurile vikinge? Nu mai pui mâna pe puşcoi, ci pe cu totul altceva şi execuţi o demonstraţie pe cinste înaintea unei şcoli ticsite cu adolescente numai bune ca surse de inspiraţie.
Aşadar, acceptarea legală a procedurii va aduce doar defulări benefice societăţii, salvând vieţi şi bunuri materiale. Cu siguranţă că se vor găsi foarte mulţi entuziasmaţi de noua eliberare de tabuuri, în numele toleranţei faţă de fraţii noştri mai sinceri decât noi. În definitiv, ne întoarcem la vremurile de unde am plecat, când etalările sexuale în piaţă nu erau interzise, ci apreciate. Până la urmă, chiloţii sunt doar nişte centuri de castitate publică iar noi trebuie să fim evoluaţi în mentalitate, educaţie şi înţelegerea necesităţii celorlalţi. Să renunţăm, zic, la pulanele constrângerilor retrograde şi să ne luăm libertatea în propriile mâini, satisfăcuţi că ajungem cu toţii la succesul modelului suedez!
Exclusiv online