Inevitabil, odata cu primele raze de soare și cu 1 Mai se reambalează scandalul privind identitatea stațiunii, importanța ei în dezvoltarea unora și pe scurt „ce rahat caută X-uleștii în Vamă?”. Sictirit de toată pleiada asta de motive pro/contra Vama Veche sunt decis să pun punct explicând faptul că Vama nu-i a nimănui și așa o să rămână până moare și ultimul rocker de ciroză. Că n-o strică nici cocalarul, metalistul sau folkistul. Precum Eminescu, Vama moare de nemurire.
Dar să explic totul în sens invers cronologic.
Anno 2014 – Cocalarii contraatacă
Supărarea a plecat de la faptul că-s mulți neaveniți pe plajă și vezi domnule, se duce dracu` spiritul Vămii. Cine-s supărați? Rockerii. E stațiunea lor? Nu. Ei sunt un element la fel de perturbator pentru buna desfășurare a existenței pe plaja din Vamă ca și cocalarii. Ultimii au venit cu manele și mașini, ceilalți au venit cu rock-ul dat la maxim peste tot (doar e „muzică de calitate”) și cu motociclete. Cocalarul se îmbată și se comportă ca un țăran prost până ajunge la camera lui la cazare, rockerul se îmbată și se comportă ca un scandalagiu nefutut până ajunge la cort. Unde mai pui că șansele să iasă scandal între rockeri beți sunt mai mari decât să fuți în Vamă. Nu-i weekend când nu-și sparg unii sticle-n cap și fac atmosferă.
Anno 2010 – „Vama nu mai e ce a fost”
Prin 2010 deja mirosea a modernizare în Vama Veche și cam pe atunci a venit valul mare de lamentări. Cocalarii prin stațiune erau o raritate, dar simplul fapt că veneau puștani puși pe distracție și bețivăneală ieftină futea mojo-ul unora care, ghici ce, tot pentru distracție și bețivăneală veneau. Nu de alta, dar de prin 1999 încoace nu cred că mai sunt 5% oameni ce merg în Vamă doar pentru a se rupe de tot.
Instinctul de turmă îi trage pe unii în Vamă, apoi sunt dezamăgiți că nu mai e „cum era” dar revin mereu pentru că acolo au trăit amintiri frumoase și sunt prea lipsiți de imaginație pentru a-și face alte amintiri altundeva. E ca și cum n-ai vrea să te muți dintr-un bloc infect, doar pentru că acolo ai jucat prima oară șotronul. Vrei să stai în mizerie legat de amintiri.
Anno 2000 – Boschetăreală
Ăștia au fost anii cei mai plini de boschetăreală anonimă ai Vămii. Trupa lui Chirilă îi făcea reclamă ca fiind un paradis, dar lumea încă nu venea în număr mare de teama seringilor de pe plajă, a drogaților și a faptului că puteai să te trezești violată în Stuff. Zicea lumea. P-atunci nu se plângea nimeni pentru că nudiștii încă stăteau împreună cu ceilalți, Berea era iefină, cazarea asemenea și poliția nu-și făcea simțită prezența când îți rulai un cui.
Anno 1990 – Ăștia merită să se plângă
Până la urmă, Vama Veche nu e nici a rockerilor, punkerilor, hipsterilor, cocalarilor ș.a.m.d.. Toți au venit cu bocancii, ori șlapii după caz, în intimitatea unora dezbrăcați care n-aveau chef de înghesuială, terase, șaorme și muzică la maxim, indiferent de calitatea ei. Poate pe unii chiar îi doare în fund de Pink Floyd, nu?
Pur și simplu nu îi interesa tot ce înseamnă civilizație și nu acceptau mai mult de o chitară și un grătar. Și cum dracu se face că tocmai ăștia nu se plâng de schimbarea stațiunii. S-au lăsat izolați într-un colț de plajă unde stau în continuare cu sula la soare, în liniște și complet rupți de cluburi. Sunt ăia care seara beau o bere/un ceai/o tărie la un foc improvizat în nisip și se retrag în cort la buza mării. Asta în timp ce la câțiva metri de ei sunt grupuri de bețivi leșinați și borâți, cu vârste cuprinse între 13 și „ai 45 de ani, început de chelie și burtă, lasă dracu` pantalonii de piele acasă”, care se lamentează că Vama nu mai e ce a fost.
