De trei ani, de când milioanele de asistați, șoșonari, coate-goale, freacă-mentă și hoți cu acte ni l-au adus pe Ponta în fruntea țării, acest veritabil ”atlet al cretinătății” nu a încetat o clipă să alerge, semn că nu baschetbalist trebuia să-l facă mumă-sa, ci maratonist. Căci, de trei ani, individul e într-o continuă goană. E un Forrest Dumb, alergând fără o țintă anume, dar știind un singur lucru: că, dacă se oprește din mișcarea asta pontiană, e terminat. Practic, timp de trei ani, Ponta a fugit de orice: de comisia de plagiate, de Victoria Nuland și de alți înalți demnitari americani, de Băsescu, de MTO, de răspundere. Mai nou, de când s-au pus procurorii pe capul lui, fuge mai abitir ca oricând de justiție. A dat o tură la Baku, dar nu i s-a părut de-ajuns, așa că a trecut, o raită, și pe la lstanbul, pe motiv că, de-atâta alergat, are probleme la rotulă. Asta deși toată lumea știe că pe el nu în rotulă, ci în alt organ, asemănător ca rimă, îl doare cu adevărat, de țară și de noi.
Dar chiar și operat, chiar și în cârje, Victor-Viorel a continuat să alerge. A dat un tur rapid până la Nădlac, să inaugureze o fărâmă de autostradă și n-a pierdut prilejul să se laude că, fabuloasă coincidență, uitându-se prin arhive, tocmai atunci a descoperit că un strămoș de-al lui, un italian pe nume Ponta, român adevărat, de fapt, și ortodox autentic, a construit pe acolo un drum pietruit, acum vreo două sute de ani. Mai lipsea să ne spună că la Piramide a lucrat nu Imhotep, ci unul, Inpontep, iar pitecantropul ăla care a coborât primul din copac, să se facă om, nu era pitecantrop, ci tot un strămoș direct de-ai lui, Pontecantrop, care, din neatenție, și-a încrucișat ligamentele când s-a dat jos de pe cracă.
Acum, aparent, Viorel a obosit și a făcut un pas înapoi, retrăgându-se de la șefia PSD. Ați mai pomenit așa ceva? E ca și cum te-ai duce la patron sau la director, dacă ești bugetar și i-ai zice: ”Moșule, am niște probleme, dar nu vreau să mă dai afară, nici nu-mi dau demisia. Stau și eu puțin pe bară și pe urmă mă întorc, bine?”. Laș și duplicitar cum a fost o viață întreagă, Ponta nu a avut curajul să renunțe nici la pâine și cuțitul funcției de premier, nici la pulpana imunității funcției de deputat, ci s-a dezbrăcat, doar puțin, că prea-l încinsese DNA-ul, haina de președinte PSD. Cică a făcut acest gest din respect față de colegii din PSD, pe care-i prețuiește foarte mult. Ar fi putut da dovadă de mai mult respect față de România, plecând din guvern, sau față de alegători, plecând din Parlament, dar cine-s toți ăștia? România, pentru Ponta e o noțiune goală, cu care umblă-n gură când vrea să se dea patriot, iar alegătorii lui, mai dă-i naibii, sunt atât de proști că și dacă le-ar fura personal portofelul tot ar zbiera, îndobitociți, ”Ponta iese! Ponta! Ponta iese!”.
Orice naș își are însă nașul și această ultimă eschivă a lui Victor-Viorel din fața justiției i-ar putea aduce chiar mai mulți nași decât poate duce. Pe lângă Oprea, nășicul oficial, Ponta s-ar putea trezi că și alți nași vor să-l trimită în luna de fiere, cu procurorul Uncheșelu. Baronii locali din PSD nu uită că Ponta a închis ochii atunci când DNA-ul umplea Beciul Domnesc cu ei. Nu uită și n-o să-l ierte. Iar când Oprea și ai lui vor întoarce definitiv armele, părăsindu-l pe Ponta și îmbrățișându-l pe Iohannis, vor schimba și ei, rapid, tabăra, lăsându-l pe Ponta în ghearele justiției, doar-doar o face și el, astfel, o ”facultate” pe bune.
