AcasăSocialMoaşte cu patalama

Moaşte cu patalama

Premieră istorică: Patriarhia a dat mâna cu Antropologia, urmând ca multitudinea moaştelor folosite de lăcaşurile bisericeşti să fie inventariate şi omologate. Decizia a venit în urma dezvăluirilor despre moaşte false, culminând cu închinatul oamenilor la oase de porc în Tulcea. Îmi închipui ce spume ar fi făcut la gură habotnicii citind prin presă îndoieli despre veridicitatea porcului venerat. Cum i-ar fi acuzat ei pe necredincioşii care, manevraţi de oculta internaţională, denigrează străbuna credinţă ortodoxă.

E cazul ca măcar în privinţa moaştelor să se actualizeze Biserica; porcul a fost sfânt doar în epoca aurită a Patriarhului Ceauşescu, atunci când poporului i se ofereau relicvele cunoscute sub denumirea de “adidaşi”. Destul ne închinăm în faţa minunăţiilor – nu numai politice – actuale, mai toate bazate pe falsuri ieftine preamărite ca reţetă a succesului. Barem prin mănăstiri să se treacă la obiecte ale adoraţiei cu adevărat valoroase.

Populaţia trebuie obişnuită ca, înainte de a se prosterna pentru sănătate, noroc personal şi ghinion duşmanilor, să ceară certificatul semnat de antropolog şi autoritatea BOR. În calitate de client al serviciului religios trebuie să ştii pe ce dai banii, să nu te închini la moaşte în faţa cărora ai mai făcut asta şi când le-ai văzut preţul în magazine. Aş propune etichetarea lor cu un cod de bare şi dezvoltarea unei aplicaţii pe smartphones pentru scanare şi confirmarea valabilităţii. E clar că, odată plin de încredere în autenticitatea sfinţeniei, te rogi mult mai fierbinte şi rezultatele vor putea fi chiar asigurate printr-un certificat de garanţie. Dacă în timp de, să zicem, trei luni de la îndeplinirea ritualului nu apar efectele benefice – nu te lasă ulcerul, nu ai câştigat la loto şi nici vecinul cu Porsche n-a fost luat de DNA – se confirmă înapoierea plăţii, că înapoierea mentală e oricum garantată şi perfect autentică.

Există însă riscul obişnuirii utilizatorilor cu prea multe drepturi ale consumatorului şi să se ajungă la diavolescul obicei al solicitării de chitanţe. Eu nu cred că e pericolul chiar aşa de mare: lasă românul ciubuc la frizerii care îl tund viu, n-o să încalce tradiţia tocmai cu tunşii ce îl taxează încă şapte ani după ultimul bărbierit!

Exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare