Zilele trecute, obosit de mersul pe jos prin București și de uitatul după… nu contează după ce, am vrut să mă așez pe o bancă. Am văzut însă o tăbliță pe care scria „Bancă instalată prin grija primarului X”. M-am simțit dator să-i mulțumesc primarului, dar el nu era prin apropiere. Ce să fi făcut? Să mă fi așezat în genunchi, cu mâinile împreunate la piept și cu privirea îndreptată spre primărie ca spre Mecca, și să-mi fi exprimat recunoștința printr-un cântec de slavă? Am preferat să nu mă mai așez și să mă duc, încet, spre casă.
Se extinde tot mai mult obiceiul „semnării” îmbunătățirilor, fie și insignifiante, făcute într-un oraș. „Loc de joacă pentru copii amenajat prin strădania primarului Y.”, „Fântână arteziană construită din inițiativa primarului Z.” Etc. N-ar fi exclus ca în viitor să vedem tăblițe și pe cozile câinilor vagabonzi: „Câine vagabond castrat prin grija iubitului nostru primar”.
După întâmplarea cu banca, noaptea, am avut un vis straniu. Se făcea că eram tânăr și îndrăgostit. Mă plimbam cu iubita mea printr-un parc și ne bucuram împreună de frumusețea naturii. Pe cer treceau nori albi, pe care scria: „Nori albi apăruți pe cer prin grija Rovanei Plumb, ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice”. O pasăre care ciripea plină de voioșie purta și ea o inscripție: „Triluri girate artistic de Daniel Barbu, ministrul Culturii.” Iar un polițist care ne-a zâmbit încurajator avea în piept un ecuson pe care se putea citi: „Polițist prietenos, creație a ministrului de Interne, Radu Stroe”.
Am zâmbit, în vis, și mi-a fost teamă că și zâmbetul meu va fi etichetat drept creație a lui Victor Ponta sau, cine știe, a lui Ion Iliescu. Dar nu s-a întâmplat așa. În schimb, când iubita mea s-a ridicat pe vârfuri și și-a întins gura spre mine, iar eu am sărutat-o, i-am citit în privire: „Sărut înscris într-un program de creștere a natalității în România, inițiat de Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice”.
Publicitatea pe care și-o fac oamenii politici, care apar cu câte o foarfecă în mână ori de câte ori e de tăiat o panglică, fie și la inagurarea unei colivii de canari, este indecentă, într-o țară în care aproape nimic nu funcționează. Practic, oamenii politici îmi cer să le mulțumesc de o sută de ori pentru nimicurile pe care le mai fac din când în când. Din punctul lor de vedere, ar trebui ca și când găsesc pe stradă un coș de gunoi să cad în extaz și să murmur copleșit de recunoștință: mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc…
Să nu mă înfurie, fiindcă sunt în stare să instalez și eu plăcuțe cu inscripții, acolo unde nu se așteaptă: pe un portofel din buzunarul unui șomer − „portofel care a devenit inutil prin grija lui Varujan Vosganian, ministrul Economiei”, pe marginea unei gropi de pe stradă – „groapă apărută prin strădania lui Relu Fenechiu, ministrul Transporturilor”, pe o mașină cu parbrizul spart – „act de vandalism săvârșit de tinerii care n-au alte soluții de petrecere a timpului, ca urmare a eforturilor depuse de Nicolae Bănicoiu, ministrul Tineretului și Sporturilor”.
Și chiar pe un sicriu – „persoană decedată din cauza proastei organizări a asistenței medicale sub înaltul patronaj al lui Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătății”.
Publicat în revista AC, Nr. 18
