Vă rog, iubiți cititori, să examinați cuvintele „polisemie”, „diegeză”, „grafeme”, „actanți”. Au ele vreo legătură cu frumusețea literaturii? N-au. Vă spune asta cineva care a citit sute de mii de pagini de critică literară și a și scris câteva mii. Cineva care înțelege bine aceste cuvinte, dar le consideră inutilizabile în comentarea unui text. Autorii manualelor de limba română destinate elevilor de liceu (și chiar de școală generală) le folosesc numai și numai ca să-și etaleze o pretinsă superioritate intelectuală. Ei suferă de frigiditate estetică și cred că își compensează lipsa de sensibilitate printr-o caraghioasă paradă de știință.
Urmarea? Mulți elevi înghit literatura cu greu, ca pe un tub de cauciuc (învățând pe de rost comentarii rebarbative), și abia așteaptă să termine școala ca să nu mai citească niciodată, nicio carte.
În mod surprinzător, la examenul de bacalaureat de anul acesta s-a trecut în extrema cealaltă: subiectele au fost simpliste (ca întrebările lui Marius Chicoș Rostogan destinate elevului favorizat). Sigur este că nu Uniunea Europeană le-a impus. Presupun că actualii noștri guvernanți (mulți dintre ei – agramați) s-au gândit să facă bacalaureatul mai ușor de luat. De ce? Ca să se laude cu numărul mare de note de trecere.
Pe neașteptate, elevilor nu li s-a mai cerut să vorbească despre „sagacitate paremiologică” și „demers auctorial”; ei au fost invitați să facă o propoziție cu cuvântul… „umăr”. Sau să găsească sinonime la cuvintele „mormane” și „uzate”. Sau să explice de ce se scrie cu liniuță „câte-un”. Sau…
Mi-aduc aminte un joc de cuvinte de pe vremuri, constând în unirea absurdă a două versuri din George Coșbuc: „Pe umeri pletele-i curg râu/ Și vuiet dau în cale…”. Până și această glumă puerilă era mai inteligentă decât subiectele date la română la bacalaureatul de anul acesta. Conducătorii de azi ai învățământului românesc au pus „umărul” ca să trimită spre elevii de liceu „mormane” (grămezi, maldăre) de idei „uzate” (răsuflate, depășite), vrând să fie siguri că vor obține de la ei „câte-un” răspuns corect.
Culmea este că reducerea gradului de dificultate a subiectelor nu le-a ajutat cu nimic elevilor. După ce școala le-a strâmbat mintea cu analize complicate inutil, ei n-au mai regăsit firescul gândirii. Chinuindu-se ani la rând să o facă pe savanții, au uitat abecedarul.
„Eminescu minţea în poezi cu viziunea lui despre lume cu iubire, cu sentiment, cu pus de suflet în relaţiea ce nu era el, nu era adevărat că am văzut şi la televizor că mergea și prin locuri necurate și că a murit de sifilis.”;
„Tipul de perspectivă narativă în «Accidentul» este una foarte foarte nasoală, dacă-mi permiteți să spun mai modern.”;
„Eu am tot comentat două pagini și ce vroiați aproape tot, numai tropi nu știu ce este. Poate e greșit subiectul.”
Cum te poți înțelege cu un tânăr care scrie așa? Nu mă impresionează faptul că nu știe nimic despre Eminescu și Sebastian, despre perspectivă narativă și tropi, dar nu poate să gândească logic și nici să se exprime inteligibil. Care e viitorul lui? Nu pot să scriu cu umor despre această situație. Bacalaureatul din 2013 a însemnat un pas înapoi, după ce anul trecut Daniel Funeriu a încercat, dramatic, să ducă învățământul cu un pas înainte.
Publicat în AC, NR. 27
