Pe ecranele tembeliziunilor tocmai ce au înflorit primele știri care ne arată că se apropie sezonul urșilor care atacă omul direct din bârlogul proaspăt părăsit pe motiv de terminat program de hibernare.
Despre fenomenul interacțiunii omului cu Natura și a ripostei acesteia față de excesele lui s-a mai scris și se va mai scrie. Dar nimic nu se compară cu frenezia în care intră editorii tembeliziunilor de știri atunci când ursul se dă la om. Normal, fiara este vinovată, deși putem descrie măcar două cauze ale efectului care se sodează deseori cu câte o sfâșiere.
Astfel, avem situația A, în care ursul își vede de treaba lui prin pădure. Pe nespusă masă, este încoltit de mai mulți bipezi urlători puși să îl gonească în bătaia puștii unora ce-au dat mulți bani numai să-și completeze necesarul de bărbăție în patul conjugal stând în fund într-un foișor și luând în cătarea puștii animale. Cică-i sportiv să împuști animalul. Ursul, atacat pe nespusă masă, reacționează ca un animal și, împins de instinctul său de conservare, ripostează – dă cu brânca, zgârie, mușcă scuipă, face omor.
După toată tărășenia, să nu cumva să rămână animalul nesancționat (oricum nu știe să citească și nici nu poate năvăli prin vreo redacție, din păcate!, să dea un drept la replică pe măsură), tembeliziunile de știri încep o campanie de disculpare a așa-zișilor vânători care abia ce așteaptă să mitralieze animalele pe motiv că sunt periculoase și mult prea multe. Aici subiectul despre cauze se diversifică: că, da, animalele sunt multe, doar a avut grijă Verestoy să le cherestelizeze habitatul.
Așa că este absolut normal ca animalele să plătească pentru lăcomia și prostia noastră, nu? Iar ursul acela încolțit, la fel ca și restul rudelor sale prinse în laț și alte capcane, în loc să riposteze ca niște animale împotriva celor deciși să-i împuște, sfredelească cu furca, belească, otrăvească șamd, mai bine s-ar preda civilizat. Măcar ar muri cu demnitate, nu declarat turbat la o oră de maximă audiență.
În cazul B, ca să zic așa, suntem în situația de a demonstra că de când „s-au inventat” urşii, aceştia coboară deseori din pădure în zonele cu livezi și gospodării unde e mai lesne de halit mere, pere, gogonele (mă rog, ce mai aruncă omul pe lângă casă), decât afine și zmeură prin te miri ce hățișuri (unde mai și pândesc ăia din situația A). Și-aici punem degetul pe rană afirmând că viaţa oamenilor este pusă în pericol de prostia autorităților responsabile cu protecția mediului, nu de animalele sălbatice.
Care (autorități) dacă au o problemă de rezolvat, o rezolvă românește, fără să gândească și consecințele: mărturie stă chiar barza cu cuibul proaspăt relocat. De exemplu: cele mai multe atacuri ale urșilor asupra omului se înregistrează în județul Dâmbovița și nu în Harghita-Covasna unde sunt cu mult mai multe exemplare hălăduind prin păduri. Păi, românește, toţi urşii „cerşetori” din zona Braşovului au fost capturaţi şi colonizaţi pe fondurile de vânătoare din Dâmboviţa ale unor bucureşteni şmecheri. Vorbim despre urși tomberonezi, obișnuiți cu omul și care habar nu au ce se servește la micul dejun și la cină prin pădurea liberă, cu adevărat liberă.
Așa că nu e de mirare că iau calea “civilizației” în căutare de papa ieftin și bun. Numai că Dâmbovița nu-i cartier brașovean. Așa că tomberonezii se intersectează în drum spre cină cu țăranii ce-și apără cum știu și ei livada, mai cu lațul, mai cu furca, dar mai ales cu capcanele pentru vânat mic al braconierilor din zonă. De unde și conflictul, de unde și scandalul. De unde și profitul șmecherilor cu terenuri de vânătoare prin Dâmbovița, cărora astfel de scandaluri le vin mănușă să treacă la povestea descrisă în situația A.
Altfel se obține autorizația când nimeni nu mai ține cu ursul că a turbat mass media, nu?
