„Și scrie Sfântul Vasile cel Mare într-o carte a sa… (caut să vă redau citatul, că este zguduitor și așa va fi, sfinții nu mint, că sunt însuflați de Duhul Sfânt), zice Sfântul Vasile cel Mare „Pedeapsa lor înfiorătoare va fi pentru cultul celor lumești de vreme ce văzând atât de adânc în științele cele deșarte și-au închis de bunăvoie ochii aflării adevărului”.
„Dar imediat după, după ce au stat ei oleacă în rai, apare și știința. Cum apare? Păi vine șerpeluțul ăla și spune Evei «Ia gustă tu din fruct, să vezi ce bun e, ia dă-i și lui Adam să guste». Și vine căderea. Ții minte cum au căzut lin? Și dacă au căzut, apare știința. Cum apare știința? Imediat șarpele: «Ia cercetează tu să vezi cum e, ia experimentează tu să vezi cum este». Aia este știința. De aceea credința este dumnezeiască, știința este luciferică în esența ei, drăcească.”
Citatele de mai sus sunt extrase din presa de azi şi citează, la rândul lor, câteva din „învăţăturile” religioase ale unui (culmea!) profesor de istorie din Galaţi. Ne facem că nu observăm paradoxul prin care respectivul, propovăduind rolul nefast al ştiinţei, îşi neagă singur specializarea şi diploma. Hai să facem doar un efort de imaginaţie şi să credem necondiţionat că dumnealui crede la fel în propriile-i precepte. Aşadar omul (adamul) nostru se scoală dimineaţa de lângă eva-i (nu gândiţi diavoleşte, păcătoşilor, eva lui nu-i una din alea care să muşte din fruct!) la semnalul cocoşului (copii, fiţi cuminţi!) din balcon, programat să trâmbiţeze la mijitul zorilor.
După cum bine aţi înţeles, ceasurile deşteptătoare sunt produse ale ştiinţei satanice şi e bine să fie evitate. Se spală pe ochi cu apă adusă personal pe jos de la cel mai apropiat izvor, în ligheanul mănăstiresc. Micul dejun e pe model cristic, puţină prescură homemade (ptiu, drace, mi-a scăpat expresia!) şi oleacă apă sfinţită păstrată în clondir de argint. Astăzi are de predat ore de religie, aşa că îşi îmbracă anteriul de serviciu, din pânză de Ierusalim neţesută, apoi pleacă spre îndatoririle-i sacre, neuitând să-i amintească Evei să nu deschidă uşa la insistenţele niciunui şarpe. Evident că drumul îi e per pedes apostolorum, de-asta s-a sculat aşa dimineaţă, să aibă timp să evite folosirea diabolicelor mijloace de transport în comun, sau, Doamne fereşte şi păzeşte!, a celor posesie personală. Cele mai grele momente sunt acelea în care Domnul îi încearcă devoţiunea, scoţându-i în cale diavoliţe acoperite sumar şi cu priviri ispititoare.
Pentru un oştean dedicat al adevărului ceresc pe pământ asta e însă o încercare facil de trecut, se obţine prin practică îndelungată în singurătate. Problema insurmontabilă e că trebuie să parcurgă căi realizate cu aportul spurcat al ştiinţei, iar clădirea şcolii a fost înălţată prin contribuţii asemănătoare şi nu prin rugăciuni fierbinţi sau minuni transcendentale. Să nu fim totuşi mai habotnici decât ar fi cazul, s-ar părea că ce e inevitabil şi lui Dumnezeu îi cam place. Sfinţia Sa nu are nevoie de catalog, articol cu miros de pucioasă, Biblia fiind de ajuns strădaniilor sale, nu mai spunem cum a fost tipărită, că ne încurcăm dracului de tot şi nu mai ajungem nicăieri.
Predarea decurge în stilul citatelor de la început, iar dacă cineva, neatent la tablă, mai vrea unul, ia de colea: „Uriașa majoritate sunt păgâni, sunt sectanți, sunt catolici, sunt budiști, sunt de-ăia, sunt de-ăia, sunt de-ăia, mă doare capu’. Era să spun și de-ăștia […] și greco-catolici, da’ nu mai spun. […] I-auzi ce spune Hristos: Nu te teme, turmă mică! Eu cu tine sunt până la sfârșitul veacului. Turmă mică. Biserica lui Hristos se va numi ceea ce este turmă mică! Din păcate, în lume, creștini sunt puțini, foarte puțini. Ortodoxia adevărată… puțină. Și mai este ceva ce spune Hristos și-mi place, tot despre biserica lui: nu te teme, turmă mică, eu cu tine sunt până la sfârșitul veacului! Și-atunci completez eu […]: Dumnezeu e cu noi, cine e împotriva noastră? Dacă Dumnezeu e cu noi, CINE ar putea fi împotriva noastră?!” Aşa este, dar parcă ceva asemănător, “cine nu e cu noi, e împotriva noastră”, am mai auzit la nişte enoriaşi foarte hotărâţi în ortodoxia lor, cea fără Dumnezeu şi care chemau des preoţii la spovedanie, să afle pe unde sunt oiţele rătăcite şi să le îndrepte pe calea plăcută Celui de Sus!
Dar ştiţi ceva? Dacă o ţinem doar în paradoxuri şi îndoieli cădem în păcatul ştiinţei, iar cine ştie multe se apucă să-şi dea impozitul cercetării necurate, în loc să-i bage în cutia bisericii cu milă de sine. Şi apoi, cum ridicăm ditamai Catedrala Neamului fără colaborare cu ştiinţa?! Să-l lăsăm pe distinsul profesor-preot să ia un antinevralgic produs de satanişti şi să se întoarcă în Mercedesul său întunecat, iar noi să facem în continuare ce am învăţat mai bine, adică ce face şi popa, nu cum spune el!
Exclusiv Online
