Câteodată, în lumea asta prost făcută, lucrurile rele se întâmplă fără vreun motiv anume. S-o luăm, de pildă, pe mădălina pamfile. Nu, n-am greşit nescriindu-i numele cu majuscule, doar că numele propriu al domnişoarei (termenul ăsta chiar ar trebui reinventat) s-a… substantivizat. Asta s-a întâmplat pe nesimţite şi chiar cu nesimţire, căci domnişoara (pe cuvânt de ex-şoim al patriei că nu pot să-i spun aşa) este reprezentativă pentru societatea uşor alienată în care trăim, avidă să vadă la nesfârşit piei despuiate, siliconate, atârnând de braţul vreunui fotbalist, semianalfabet la rândul său.
Tot în societatea asta în care intelectualii au ajuns să umble şi ei în pielea goală, dar din cu totul şi cu totul alte motive (prin urmare neinteresante), în timp ce maţele le chiorăie de foame (totuşi nu suficient de asurzitor cât să suscite măcar un sfert din interesul pe care îl stârneşte o duduie care behăie în direct la TV fără chiloţi), mădălinele pamfilele conduc bolizi de zeci de mii de euro. Apoi îi parchează după posibilităţile modeste ale singurului lor neuron care nu poate fi injectat, siliconat sau ajustat din bisturiu cât să dea lumii senzaţia că ele-s şi fete deştepte.
Asta-i normalitatea şi-o luăm ca atare. O mulţime de pamfile se tot înfăţişează pe la televiziuni încercând, fără succes, să articuleze o frază cât de cât inteligibilă fără să le curgă salivă din colţul botului botoxat, cu scopul de a arăta poporului că au aspiraţii înalte şi-s lipsite de orice prejudecăţi.
Citesc acum o ştire de o importanţă capitală, cică o pamfilă, dorind să-i demonstreze iubitului fotbalist că-i fată vrednică, de casă şi că merită să fie prezentată părinţilor lui ca fiind unica demnă de a fi trecută pe fişa de specimene de semnături a contului băiatului, a făcut sacrificiul suprem. Fiindcă amândoi fuseseră tare ocupaţi cu frecatul dudei prin cluburile de fiţe, iar lăturile pe care le lăsaseră în casă se împuţiseră în aşa hal că duhoarea nu mai putea fi acoperită nici măcar de parfumul luat de la băieţii care vând fake-uri din portbagaj, pamfila a luat găleata şi, într-un gest de supremă dăruire şi sacrificiu de sine, s-a îndreptat cu ea spre ghenă.
Numai că lumea e un loc plin de pericole pentru o pamfilă atât de ingenuă şi-n imensa ei inocenţă s-a încuiat singură, deşi fără să vrea, în ghenă. Într-un demers fără precedent de dezinformare a cetăţenilor patriei, ziarele de azi au scris că pamfila, văzându-se singură în ghenă cu un grup destul de numeros de şobolani, aşa de bine alimentaţi că păreau nişte zdraveni dihori, s-a pierdut cu firea şi-a început să urle după ajutor, taman ca-n filmele de mare groază. Zice-se c-a fost salvată de un vecin binevoitor care se afla în mod absolut întâmplător pe acel palier (dorea să-i facă unui alt vecin o frumoasă surpriză, turnându-i lipici în broasca de la uşă, în semn de mulţumire pentru că-n nemernicia lui parcase pe locul său).
Academia Caţavencu a reuşit să stea de vorbă cu vecinul salvator, care ne-a mărturisit că, la vederea pamfilei, şobolanii s-au speriat de moarte, că, dehh, nu văzuseră niciodată atâta gunoi la un loc, şi-au început să chiţăie după ajutor. Vecinul, mare iubitor de animale, a hotărât să salveze bietele vietăţi din unghiile acrilice ale nemiloasei pamfile.
În faţa noilor dovezi, vă sfătuim ca, ori de câte ori veţi mai vedea vreo pamfilă, să stingeţi grabnic televizoarele, nu de alta, da’ duhoarea asta de pamfilă folosită de toţi şi la toate a devenit de-acum irespirabilă!
Exclusiv Online
