Dacă n-ar fi aglomerat la McDonald`s, la covrigărie și la buticuri, n-ai avea motiv să-ți iei de mâncare de la Spring Time-ul din Gara de Nord, București. Și aceeași situație e și-n restul orașului. Nu te poți încurca în momentul alegerii: „Spring Time vs Orice altceva. Uite un covrig uitat pe o bancă”.
Te gândești că exagerez eu, nu? Poate, dar vorbește un om care nu mănâncă la fast-fooduri (șaormeriile sunt excepția) din principii solide: mâncare cu un trecut, prezent și viitor dubios și angajați tratați ca-ntr-o fabrică de teniși din Kuala Lumpur. Poate și ăia sunt mai veseli.
La Spring Time nimeni nu-ți zâmbește. Dacă vreodată se bucură cineva, că-i primul loc de muncă, se simte responsabil și sunt mândri părinții că nu stă pe capul lor acasă, nimeni nu-și mai arată aprecierea după un timp petrecut în spatele tejghelei. Adevărul e că-i dificil să rămâi vesel când servește mai multe feluri de mâncare proastă: libaneză, pizza, hamburgeri, salate etc.
Cum am spus și-n titlu, trebuie făcut un ONG pentru drepturile și salvarea angajaților Spring Time, aceștia fiind sigur terorizați de șefi, antrenați precum în Legiunea Străină. Interviul constă în călcarea în picioare a unui produs Mc, sau KFC? Îmi imaginez că-i sună noaptea pe cei mai tineri și neexperimentați: „Hello Florica, I wanna play a game! Ești într-un fast-food american din România și vrei mâncare libaneză. Ce faci?”. Le tremură mâinile pe bonuri, spre deosebire de cei de la șaormerii, care-s spirt. Dar, probabil, patronii de șaormerii au bani să-și antrenezi angajații la baza militară rusă din Gyumri, Armenia.
Până la noi ordine, să-i salveze cineva pe bieții angajați Sprint Time, până nu clachează și fac vreun atentat culinar, sub presiunea pe care o trăiesc. Poate, Big Bang ferește, ies în plină stradă ziua pe lumină și-ncep a arunca mâncare-n trecători. Ce poate fi mai tragic?
