După ce și-a uns (la figurat, obsedaților, nu la propriu!) protejata, fostă Miss Bistrița, în fruntea Agenției Naționale pentru Restituirea Proprietății, unul dintre stâlpii de bază ai PDL-PNL (aceeași mizerie), deputatul Ioan Oltean, nu s-a mulțumit cu atât și a vrut și el să ia parte la împărțirea cașcavalului, alături de pupila sa, Crinuța Dumitrean. Ca să primească porția de șpagă cuvenită, potrivit înțelegerii, pedelisto-penelistul a mers într-o biserică și acolo, la umbra icoanelor, a numărat nu mai puțin de 600.000 de euroi, partea lui, zicând, la sfârșit, creștinescul ”Să fie primiți”. Acum, amândoi mafioții sunt cercetați penal, iar duduia Crinuța, care susține că e însărcinată, chiar a leșinat aseară, auzind cât de multe știau procurorii DNA despre matrapazlâcurile cu restituiri ilegale de terenuri comise de ea și Oltean.
Evident, lumea e șocată de amploarea șpăgilor date și de numărul milioanelor vehiculate. Deocamdată, din PNL nu avem nicio reacție: Alina Gorghiu era, probabil, la coafor, Ludovic Orban s-o fi culcat mai devreme, deci n-avem de unde să știm dacă fostul învățător Oltean va fi dat afară din partid sau propulsat într-o funcție și mai înaltă. Singurii care au reacționat au fost reprezentanții BOR. Potrivit surselor noastre, aceștia au fost de-a dreptul stupefiați că un asemenea act mafiot s-a petrecut într-o biserică. PF Daniel a fost atât de bulversat încât s-a perpelit toată noaptea pe salteaua cu bani, neputând să pună geană pe geană.
”Într-adevăr, Preafericitul a fost extrem de nefericit aflând că Oltean a primit atâția bani într-o biserică. Așa ceva este inadmisibil. Așa cum s-a exprimat Prea Fericirea Sa, să iei șpagă într-o biserică e păcat, dar să nu o împarți cu mine e de-a dreptul o crimă! Măcar jumătate dintre bani dacă ni-i dădea Oltean, am fi fost mulțumiți, uite, mai luam o ușă de mahon cu inserții Swarovski la catedrală, mai luam un Q7, un CL… Nu ne închipuiam să existe pe lume atâta lăcomie și zgârcenie. Ce creștin este acest Ioan Oltean dacă nu respectă îndemnul creștinesc ”împarte totul”?”, ne-a declarat un înalt prelat.
Chiar acum, surse autorizate au confirmat faptul că doamna Crinuța Dumitrean ar fi, într-adevăr, însărcinată. Dar nu cu Ioan Oltean! Vezi, șpăgare, că nu te-a ajutat Dumnezeu?