Aseară am avut ceva treabă în zona Romexpo. Am remarcat doar că mirosea a mici, mai rău ca la Vanghelion, şi mă gândeam, în inocenţa mea, că hotelurile simandicoase din zonă au adoptat, în sfârşit, meniul popular. Apoi am văzut oameni strânşi în pâlcuri şi am crezut că deraiase 41. Îmi ziceam că asta nu pica deloc bine, două poveşti despre tramvaiul ăsta într-o singură săptămână riscau să vă scoată din sărite şi mă pregăteam să trec mai departe.
Habar n-am avut eu c-o să nimeresc în plin miting USL. Am vrut doar să traversez strada, şovăind din pricina pantofului care mă bătea, dar m-am pomenit dusă de val în mijlocul evenimentelor. Mi-am dat seama că era primul meu miting şi m-am oprit ca un copil în mijlocului bâlciului, cu ochii plini de mirare.
Era o atmosferă de poveste, bine… depinde cu ce fel de poveşti sunteţi obişnuiţi. Cetăţeni cinstiţi şi frumos organizaţi, îmbrăcaţi cu tricouri inscripţionate afirmativ, se adunau în jurul scenei, agitând amuzaţi steguleţe sau diverse pancarte. Fără furie, fără dispreţ, fără patimă! Aş zice… relaxaţi. Şi n-aveai cum să nu te relaxezi când Antonia se unduia provocatoare cântând „Morena” şi eu gândeam că-i dedica melodia lui Ponta, doar dânsul e oleacă mai „moren” decât Crin. Părerea mea e că mai bine venea Benone Sinulescu cu „Roata vieţii”, mesajul era mai potrivit cu scopul adunării şi nici nu se plângeau domnii că din cauza dansului Antoniei au şi uitat de ce trebuie să dea cu ştampila pe da.
Dacă nu-ti plăcea muzica, te puteai retrage să dezbaţi demiterea lui Băse la un mic şi-o bere rece. Doamne, aşa veselie n-am mai văzut de mult! Lipseau nepermis tiribombele şi vata pe băţ! Altfel jurai că eşti deja în rai.
În timp ce mulţimea se îmbuiba cu mici şi dădea muzical din fund, personaje importante, sosite în maşini care costau cât să inflameze orice spirit revoluţionar, însoţite de paţachine colorate, cu gentuţe pentru care merită să protestezi în stradă, intrau la separeul unde liderii USL-işti se pregăteau pentru discursurile înflăcărate.
Am plecat clătinându-mă, n-am putut să suport mai mult, deşi îmi imaginam cum v-aş fi scris azi că m-am sacrificat pentru voi, aşa… ca orice politician care vă jură iubire adevărată. În vreme ce mă târam spre casă, grupuri sprintene şi autocare jucăuşe se îndreptau, şi ele, spre marea adunare. Şi-am plâns sincer, nu de emoţia primului meu miting, ci gândindu-mă dacă avea să ajungă pentru toată lumea pomana electorală. Că nu se cade să faci omul să vină de la mare distanţă de casă şi să nu-l pui măcar la masă! Distracţia ca distracţia, prinţipiile ca prinţipiile… dar noi vrem pâine! Uşurel, a răspuns o voce de discurs, mai întâi circul!
