Ceremonialul naţional al pupării moaştelor, blagoslovit cu prezenţa politicienilor specializaţi în sărutul de iudă pe ciolanele poporului alegător, a înregistrat primul succes de răsunet. O femeie de 61 de ani a decedat aşteptându-şi rândul la tratament, Sfânta Parascheva miluind-o astfel cu cea mai eficace soluţie medicală practicată azi în sistemul public de sănătate: înălţarea uşoară la loc cu verdeaţă, unde nu este durere, nici întristare, nici licitaţii trucate sau şpagă la doctor, anestezist, soră şi liftier; nici chiar, oricât de greu credibil, vreun Nicolăescu felcer filipinez operând mortul bugetar cu mâinile goale. Se confirmă astfel harul sfintelor rămăşiţe anatomice şi existenţa numai sub formă de moaşte a minţii românului de pe urmă. E de aşteptat ca după această minune transcendentală, prorocită nostradamic de noi mai deunăzi, afluenţa pelerinilor să crească precum pâinile înmulţite de Iisus şi ieftinite de Ponta, în ciuda Pilatului palatului cotrocenean.
La noi componenta fenomenologică denumită cauză-efect este explicată în înţelepciunea populară prin “aşa a vrut Dumnezeu”, aplicabilă îndeosebi celorlalţi în momente de năpastă; cu reversul “a avut noroc, al dracu’ prost” când pe altul îl loveşte nu atacul de cord, ci câştigul la loterie. Că tot veni vorba, printre pelerini sunt mulţi închinători la icoana turbosuflantei cu bile, stând cu stoicism la coada interminabilă pentru auguri favorabili la extragerile din biblica zi de odihnă. Astea fiind componentele principale ale veneraţiei mistice: sănătatea, că-i mai bună decât toate şi prea plină de draci puşi pe căpătuială de la Stat, şi norocul la loterie, ca singură soluţie de a-l uita pe Ceauşescu şi a-l umili pe vecinul cu BMW la mâna a doua.
Adevăraţii şi puţinii credincioşi stau în chiliile lor, mulţumiţi cu modestia din dotare şi având grijă să-şi ia medicamentele la timp, deoarece tot ce e absolut necesar şi lui Dumnezeu îi produce plăcere. A crede că nu ai cum să mori îmbrâncindu-te la mozoleala raclelor e ca şi credinţa celor convinşi că bisericii nu îi trebuie paratrăsnet. Mânia de Sus îi loveşte pe toţi la fel, indiferent de numărul mătăniilor executate la culcare. Iar politicienii care girează momentele de îmbulzeală mioritică la gardul bisericii nu sunt decât caiafe interesate în procurarea unor fericiri paradiziace cât se poate de terestre. A lor e Împărăţia Pământului, lăsând-o vouă cu generozitate pe cea nerentabilă a Cerului, trăsni-i-ar Dumnezeu, Doamna Parascheva şi sfântul prag electoral!
Exclusiv online