“Ori de câte ori este posibil, adu-ţi aminte de sărăcia Mântuitorului. El este Dumnezeu; totul este al Lui: ce se află în cer, pe pământ, în pământ, sub pământ, şi cu toate acestea El a trăit pe pământ în totală sărăcie, aşa cum El însuşi spune: „vulpile au vizuini, păsările cerului cuiburi, dar Fiul Omului n-are unde să-Şi plece capul” (Lc. 9, 58). Cu ce scop a trăit în sărăcie? Cu siguranţă ca să ne facă şi pe noi să acceptăm sărăcia cu seninătate şi să fim mulţumiţi cu ceea ce este absolut necesar pentru întreţinerea vieţii; căci sărăcia, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, duce mai repede la evlavie decât bogăţia”.
După poezia biblică, să revenim la oile noastre curente, de fapt la păstorii lor. Ce frământări spirituale mai sunt în lumea slujitorilor modestiei materiale şi bogăţiei sufleteşti pilduite de Iisus? Aflăm că a apărut un nou trend de nevoire apostolică, sutanele de mătase brodate cu fir de aur (circa un milion de împunsături) şi împodobite cu cristale Swarowski, totul la umilul preţ cristic de 1.000 de euro. Averea BOR se cifrează, conform estimărilor, la 3 miliarde de euro, incluzând 35.000 de hectare împădurite, tot atâtea teren arabil, zeci de complexe turistice, hoteluri, restaurante, ferme agricole şi viticole. Expresia “per pedes apostolorum” e de mult un anacronism deranjant pentru slujitorii Bisericii, ei deplasându-se doar în faetoane bine dotate cu pegaşi nezburători, musai de producţie catolică sau luterană. La o întrebare simplă şi de om prost: La ce folosesc toate astea misionarilor simplităţii creştineşti?, se află imediat răspunsul din partea altor oameni simpli, cum că interogaţia este un atac păcătos şi ateist la adresa fiinţei naţionale şi preafericite a BOR. Un fapt, chiar dacă e dovedit cu mijloacele păcătoase ale statisticii, spune însă ceva: încrederea românilor în instituţia religioasă a scăzut de la 79% în anul trecut, la aproximativ 66%, după un sondaj destul de recent. Chiar dacă oficialii Bisericii nu recunosc rezultatul, conţinând el suspect de mult numărul 6, trendul se leagă, în mod clar, de cel pomenit la început, al înveşmântărilor fastuoase şi afacerilor preaîndestulătoare. Cel mai folositor exemplu al unei predici este cel personal; or, aici se vădeşte (şi nu ca un lucru nou pe lume) inconsistenţa semnalată din vechime în relaţia dintre ce zice popa şi ceea ce face el. ” În sfârşit, să te gândeşti mai des la binecuvântări cereşti de care cu siguranţă te vei bucura dacă vei îndura cu răbdare sărăcia până la capăt. Săracul la care se referă Dumnezeu în Evanghelie a fost aproape cel mai sărac om de pe pământ şi ce strălucitor sfârşit a avut! Îngerii l-au luat şi i-au dus sufletul în sânul lui Avraam”. Dacă noi avem atât de multă încredere, cei care ne învaţă asta de ce nu au?? La mulţi ani de răbdare şi umilinţă vă dorim, Preafericiţilor!
Săracul popa
