În sfârşit divorţează Mihai şi Iulia Albu! Cel puţin, ei aşa se laudă! Păi, era şi timpul să intre şi ei în rândul lumii. Deşi nu le dăduse nimeni mai mult de un an împreună, ei au răbdat chiar 8. Pe de altă parte, momentul nu putea fi mai potrivit. Asta fiindcă durata căsniciei lor e apropiată de a foştilor soţi Bănica, iar divorţul, deşi e şi el suficient de apropiat cât să işte comparaţii, nu-i chiar imediat după despărţirea cea mai şocantă din şoubizul mioritic cât să fie acuzaţi de plagiat.
Mihai Albu, cu ochii împăienjeniţi de lacrimi, bătând, resemnat, nişte cuie într-o pereche de sandale, a refuzat să comenteze ştirea în vreun fel, declarându-se mult prea bulversat de intensitatea momentului. Nici Iulia n-a fost de găsit, menajera spunându-ne că doamna a plecat cu găina la păscut, lucru care îi relaxează teribil nervii, mai ceva ca zbieratul la firavul ei soţ.
Tot menajera ne-a mai spus că pentru o şaormă cu de toate (că scorpia a încuiat-o în casă, frigiderul e gol şi singurele alimente care se găsesc în casă sunt grăunţele găinii), împreună cu suma de 500 de lei, e dispusă să ne dea toate detaliile poveştii înainte să afle ăia de la Cancan toate dedesubturile. După 20 de minute de conversaţie pe tema lui Suleyman, la care mă uit doar dintr-un interes pur sociologic şi pentru că mă mai sună mamaie din când în când să-i povestesc ce pierde când aţipeşte, doamna Nuţi m-a pupat cu zgomot şi salivă şi mi-a zis că-i sunt simpatică. Am convenit aşadar să-i trimit o şaormă împreună cu câteva ouă de ţară şi ea şi-a deschis sufletul. Am scăpat ieftin.
Deoarece n-am avut reportofonul la îndemână şi creionul dermatograf nu scrie bine pe şerveţelele umede, singura recuzită jurnalistică pe care o aveam la îndemână, citez din memorie:
„Lucru mare, măi, fetico! Ce să zic, of, păcatele mele. O fi fost din cauză că-i anu’ şarpelui, adică anu’ despărţaniilor. O fi fost din cauză că se deghiza doamna Iulia şi-şi făcea ochii aia negri ca la strigoi şi buzele vineţii ca la mort, de ne speriam toţi când dădeam de ea prin casă. Domnu’ Mihai, ce să zic, băiat bun de să-l pui la rană, dar cam slab de înger. Se speria rău săracu’ când o vedea în toiul nopţii sforăind boită aşa lângă el. Să-ţi spui drept, şi io dădeam mereu cu agheasmă în urma ei, că io-s femeie simplă de la ţară şi mi-e frică de lucruri necurate.
Şi p-ormă treaba asta cu găina. Io i-am zis «doamna Iulia, vă aduc io un curcan frumos de la frati-mio de la ţară, cu nişte mărgele mari şi roşii, de-o să moară toate mondenităţile de ciudă când v-o vedea cu el. Ea nu şi nu». «Lasă, Nuţico, nu înţelegi tu moda asta.» Să-ţi spui drept, lucru diavolesc mi s-a părut şi asta. Că la noi la ţară, după ce moare mortu’, se dă găina peste groapă.
Şi ea nu mai umbla decât cu găina asta peste tot şi domnu’ Mihai şedea singur şi trist acasă. Şi io l-am şi întrebat de ce nu rezolvează odată situaţia asta. Şi parcă-l văd, bietu’ de el, «ce să fac, Nuţi? Nu vezi că nu mai merge afacerea cu pantofii? Crezi că eu n-aş vrea să fiu din nou cocoşul în casă? Dar dacă nu mai pot! Criza asta e de vină».
Şi adevărat zic, fetică: aici şi-a băgat dracu’ coada, de aia divorţează ăştia doi”
Citeşte mâine un interviu de senzaţie cu găina Iuliei Albu! Numai în Academia Caţavencu!
Exclusiv online
