Simţindu-se, probabil, în clădirea Parlamentului ca pe vremea destinaţiei iniţiale – de Casă a Poporului fără popor – Premierul chinez ne-a tras o limbă de lemn cu tot dichisul festivismului de altădată, exceptând apelativul tovărăşesc pe care nici dl Iliescu nu-l mai scapă din neatenţie. “Când am intrat, am simţit solemnitatea, înţelepciunea şi forţa poporului român. Toate se simt aici.” Perfect de acord, numai că noi nu simţim toate astea venind din Parlament, ci le resimţim. Până acolo încât chiar am crezut discursul lor cu “poporul suveran” şi am ales o împuţinare a înţelepţilor, la care ei, după o burtă bună de râs, s-au (de)dublat ca protozoarele în apă dulce; referendumurile (în afara celor pentru demiterea lui Băsescu) fiind pe aici un fel de studii de fezabilitate pentru lucrări ce nu se vor face niciodată, ca şi autostrăzile.
Consecvent cu linia discursului scris de vreun consilier poet, Li Keqiang a mai zis: “Nu este prima dată când vin în România. Acum 20 de ani am mai vizitat-o. Sunt surprins de o nouă înfăţişare şi mari schimbări în ţara dumneavoastră. România a manifestat hărnicie şi înţelepciune, manifestându-se ca un tigru economic din Europa.” Asta cu “tigrul economic” trebuie să-i fi dat chiar şi zâmbetului implicit al lui Ponta o anvergură de Zid Chinezesc vizibil de pe Lună. Nu intrăm în amănunte, noi ştim bine că şi pentru un tigru veritabil e periculos să trăiască în România, din vânătoare cinstită pe bucăţica lui de savană. “Avem responsabilitatea ca prietenia chino-română să continue din generaţie în generaţie”, a mai recitat înaltul mandarin, iar nouă, celor mai răutăcioşi dintre pământeni, ne-a sunat ca “tradiţionala cooperare între popoarele noastre” invocată pe vremuri de Marele Cârmaci în vizitele prin Congouri şi Guinei.
De parteneriat economic nu ne plângem nici acum, România fiind o importantă piaţă de desfacere a produselor chinezeşti livrate clandestin cu containerul, la preţ şi calitate tovărăşeşti, să moară de gălbejeală imperialistul vestic. Tenişii de plastic Adibas sau Pumma sunt azi purtaţi cu mândrie în toată România, asortaţi cu geaca Fu Bao şi blugii Rangler’s; ceasurile electronice Seyko original sunt la mare preţ, din pricina micului preţ, 10 euro/căldare la achiziţie angró, cu căldarea (tot chinezească) inclusă. Exemplele pot continua, fără aplicabilitate în zona smartfoanelor; orice român, fie el şi bugetar simplu, găsind resurse măcar pentru un Galaxy S3 de la mama lui coreeană cu care să se fălească la o cafea în mall. Prim-Ministrul chinez se arată optimist în dublarea schimburilor comerciale în următorii ani; noi ne arătăm bucuroşi că perspectiva, implicând o creştere a ofertei, va aduce preţuri populare ca în China cea populară. Unde am văzut că electronicele sunt expuse la vânzare în grămezi pe stradă, să aibă acces tot poporul; nu ca la exploatatorii de la Apple care, după ce îşi produc dispozitivele prin truda chinezilor plătiţi cu 5 dolari/lună, le vând în România la preţuri pe bucată ce îi permit unui taliban îşi ia lejer două RPG-uri cu muniţia inclusă la ofertă.
Una peste alta, potenţialul uriaş de cooperare invocat în discurs este real. Păcat numai că tratatele europene de care suntem legaţi nu ne permit şi importul de articole din Codul Penal chinezesc, măcar pentru o perioadă scurtă cât domnia lui Ţepeş; doar că, într-o asemenea eventualitate, următoarea cuvântare a oaspetelui în Parlamentul României va fi în faţa unei săli aproape goale. Pentru că, vorba lui Petru Popescu, “dulce ca mierea e glonţul patriei”, nu-i aşa?
Exclusiv online
