În urmă cu câteva zile, un fost deținut de la Penitenciarul Focșani a fost prins pe când încerca să sară gardul și să ajungă iarăși la bulău, fiindcă i se făcuse dor de colegii de suferință. Cazul nu este însă singular, de două zile sute de români fiind surprinși în timp ce săreau gardurile la Jilava, Rahova, Poarta Albă și alte închisori. Interesant e faptul că nici unul dintre aceștia nu săvârșise vreo infracțiune, nu avea cazier sau dosare penale, toți fiind cetățeni respectabili. Singurul lucru care i-a determinat să ia cu asalt gardurile pușcăriilor e faptul că doar aici își mai pot satisface viciul de a fuma în public.
”Eu m-am dus și pe Otopeni, să știți, dar acolo nu se amenajase încă loc pentru fumat, cică abia a dat Iohannis legea asta cu fumatul și trebuie să se organizeze. Mi-au zis să revin săptămâna viitoare, dar eu până atunci unde să fumez? Așa am ajuns, cu încă doi prieteni, să sar gardul la Rahova, ne-a declarat un bărbat din București. Un altul este și mai tranșant: ”Pe mine m-au prins gardienii la Jilava, tocmai îmi aprinsesem țigara. Mi-au stins-o și m-au condus afară. Așa ceva nu se face, domnule! Mă bate gândul să sparg o bancă, să dau în cap la cineva, ca să mă primească și pe mine la pușcărie și să pot fuma liniștit. Zău dacă îi înțeleg pe penalii ăștia care scriu cărți să iasă mai repede de la pușcărie. Păi, când or vedea că afară nu-și mai pot aprinde țigara nici la o bombă de local din Berceni, cred că o virgulă nu mai scriu”.
Confruntată cu această invazie de amatori de pușcărie, Administrația Penitenciarelor a dublat paza la toate închisorile din țară. O atenție specială va fi acordată penitenciarului Poarta Albă, dar nu din cauza fumătorilor, ci din cauza femeilor care încearcă să rămână însărcinate de ani de zile și care, se tem gardienii, ar putea sări în masă gardul închisorii ca să-l viziteze conjugal pe Cristi Borcea.