AcasăSocialTraian Băsescu la ora Sintezei

Traian Băsescu la ora Sintezei

Mihai Gâdea: Dle Băsescu, bună seara și bine ați venit la emisiunea de căpătâi a tuturor românilor, "Sinteza Zilei". Permiteți-mi să încep cu o scurtă explicație pentru dragii noștri telespectatori. V-am invitat la această ediție pentru a pune capăt unor neînțelegeri din trecut, pentru care îmi asum și eu o parte din vină, și sunt sigur că și dvs. o să vă recunoașteți contribuția. 

Traian Băsescu: Hăhăhă…Mihăiță, dragă, să nu ne formalizăm. Ți-am admirat întotdeauna probitatea profesională, dar trebuie să accepți că, uneori, ai cam sărit calul la adresa mea. Adevărat, nici eu n-am fost cel mai priceput diplomat în relațiile cu găoz…pardon…jurnaliștii. Să uităm ce ne-a despărțit, important e ceea ce ne unește!

Mihai Gâdea: Au fost interpretări eronate din ambele părți, sperăm că acum sunt depășite. Ieri am vorbit cu dl Profesor Voiculescu și aveți din partea dânsului sincere felicitări pentru pozițiile dvs față de Justiție din ultima vreme! Citez: Transmite-i prietenului meu Băsescu Trăienel că-l pup și-l aștept în vizită, să depănăm amintiri ca altădată!

Traian Băsescu: Mersi, o să-mi fac timp să-l mângâi personal pe chelie pe amicul Dănuț. Ce face? A mai dat jos din burtă în cantonament?…hăhăhă…se cam îngrășase după rețetele lui Mencinicopschi…hăhă…mă scuzi, a fost un spirit de glumă!

Mihai Gâdea: Dl Profesor se simte bine, e în formă maximă și deja la a șaptea carte. Exemplele lui Becali și Copos l-au mobilizat exemplar. Evident, lucrările vor fi aproape toate de specialitate, pe teme economice și financiare. Dl Voiculescu anunță că vechiul proiect "Traian Băsescu, acest dictator neofascist al României" a fost anulat și va fi înlocuit de "Traian Băsescu, Erou al luptei pentru eliberarea de sub tirania Justiției".

Traian Băsescu: Bravo, îmi place! O să scriu și eu niște versuri despre vechea mea prietenie cu Dan, pe care numai vremurile politice vitrege au dus-o în restriște…îhîîîî…(plânge)

Mihai Gâdea: Asistăm, stimați telespectatori, la un moment istoric. Dl Traian Băsescu, sensibil cum îl știm cu toții, plânge pentru nedreptatea făcută dlui Voiculescu de o Justiție hâdă, în frunte cu hidra DNA!

Mugur Ciuvică: Dle Băsescu, suntem bărbați în toată firea! (își șterge o lacrimă) Sper că și băsiștii spălați pe creier trag acum concluziile necesare! Aveți tot respectul nostru, bine ați revenit în rândurile luptătorilor pentru libertate!

Traian Băsescu: Mugurele, eu am fost întotdeauna acolo! Poate am fost greșit înțeles uneori, poate nici eu n-am știut să mă fac înțeles alteori. Această dictatură a procurorilor cu scalpuri la cingătoare trebuie să înceteze!

Mihai Gâdea: Da, dle Băsescu, suntem cutremurați de ceea ce i se întâmplă unei personalități publice ca dna Udrea. În primul rând, măcar pentru că este vorba de o femeie sensibilă ar trebui brutele de procurori să fie cu mai multă măsură în acțiunile lor. Realizați acum prin ce-a trecut un om distins și manierat ca dl Voiculescu, care în viața domniei sale nu a făcut rău nimănui? Ce-a comis dl Profesor condamnabil pe 10 ani? Locuri de muncă, investiții și progres economic pentru patria iubită?

Traian Băsescu: Mihăiță, nu-mi mai aduce aminte! Îți spun acum un secret, în fața națiunii: am plâns și la sentința prietenului Dan Voiculescu! Nu puteam să arăt asta public, funcția mă obliga la echidistanță. Recunosc aici în fața voastră: am greșit! Trebuia să mă implic mai jucător, să nu ajungă de-alde Kovesi & Co să prigonească valorile acestei țări!

Mugur Ciuvică: Și noi trebuie să recunoaștem: ni se înfățișează un nou Traian Băsescu! Acum mai curat, cu mai multă inițiativă justițiară și cu creierul nespălat! Vă mulțumim că existați, țineți-o tot așa!

Traian Băsescu: Nicio grijă, dragilor, Băsescu știe să lupte până la capăt! Mi-e o silă de ce se întâmplă că nici măcar un telefon nu-mi vine să le dau ăstora, ca pe vremea când eram Președinte! Vor să facă dreptate în România? Păi de ce nu anchetează cooperativizarea agriculturii de către comuniști, de exemplu? Pentru că n-a făcut-o Udrea și pe asta?

Mihai Gâdea: Nu le dați idei, să nu-l scoată tot pe dl Profesor de vină și pentru cooperativizare! Care sunt planurile dvs de viitor?

Traian Băsescu: Păi să fie gata renovarea aia și mă mut de la Scroviștea. Nici nu știi ce silă mi-e să stau într-un loc unde a locuit un rege trădător!

Mihai Gâdea: Mă refeream la acțiunile dvs pentru înlăturarea dictaturii procurorilor.

Traian Băsescu: Aaaa…am să ies public cu declarații, ce poate să facă un pensionar ca mine? Cum ziceai, că am pensia prea mare și nemeritată?

Mihai Gâdea: A fost o rătăcire de moment, datorită faptului că și dvs mă făceați răspopit și escroc. Pensia este în deplină conformitate cu cerințele legii, aș spune chiar că este o rușine, prin micimea ei, pentru o țară integrată în UE. Iar locuința de protocol vi se cuvine conform prevederilor legale, eu cred că Scroviștea ar fi fost locația potrivită pentru un ex-președinte de valoarea dlui Băsescu!

Traian Băsescu: Mulțumesc, ești drăguț, dar nu am eu asemenea pretenții. Madam Mioara Roman declara că n-aș accepta niciodată un birou de 17 metri pătrați, ca acela din vila repartizată mie după evacuarea ei. Uite că l-am acceptat, cum am acceptat cândva și să duc la conducerea țării un partid pe care soțul dânsei îl coborâse spre pragul electoral!

Mugur Ciuvică: Eu am făcut o anchetă pe cont propriu și am vizitat vila în cauză. Pot să spun cu mâna pe inimă că repartizarea ei dlui Traian Băsescu este o bătaie de joc nepermisă! Ce se întâmplă cu Vila Dante, a luat-o cineva din Guvernul dlui Ponta?

Traian Băsescu: Să mă lăsăm deoparte pe mine. Mă descurc, deși am greutăți și cu ratele bancare. Dle Gâdea…Mihai, vă propun un front de acțiune comună pentru redemocratizarea Justiției. Mă declar dispus să vin aici într-o emisiune permanentă, gratuit. Împreună, cuvântul nostru va cântări mult mai greu în fața opiniei publice, ținând cont de impactul mediatic al postului vostru. Ce spuneți de asta?

Mihai Gâdea: Excepțional!!! Recunosc că m-am gândit și eu la o asemenea soluție, dar nu îndrăzneam să vă fac propunerea. O formație Băsescu-Ciuvică-Ursu-Chirieac, sub modesta mea moderare, ar face furori! Batem toate ratingurile, mai ales cu Dana Grecu în emisiune! Ar fi, însă, o problemă…

Traian Băsescu: Spune care, nu există problemă fără rezolvare. Am învățat asta în zece ani la Cotroceni!

Mihai Gâdea: Clădirile trustului Intact au fost scoase la vânzare de ANAF. Deși noi suntem imposibil de confiscat, e posibil să rămânem fără sediu.

Traian Băsescu: Băi, pe-asta o aranjam simplu, cu un telefon. Dar l-au ridicat criminalii și pe Horia, el avea relații acolo, n-am pe cine să mai contactez. Lasă că vorbesc eu cu Radu Moraru, și așa e cu ratingul pe sub pământ. Ne mutăm toți la Nașul, tot eu o să le fiu Naș ăstora. Dacă nu-l scoatem pe Voiculescu într-un an, să nu-mi mai spuneți mie Traian Băsescu dictatorul! Jos tirania lui Iohannis!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare