AcasăSocialUn moment de normalitate cât o eternitate

Un moment de normalitate cât o eternitate

Internetul a fost asaltat, în perioada campaniei, de mulțimea postacilor puși să ne avertizeze că Iohannis ne va vinde cu tot cu Românie. Acum, jegurile din spatele pseudonimelor au luat o pauză de respirație, cu capul în rahat. Începem să citim și lucruri normale despre normalul Iohannis. Cum singur o spune, este un om nespectaculos, nespumos și care compostează bilet dacă nu merge pe jos. Adică ceva anormal pentru partea României încântate de înjurăturile, porcăielile și trântele dintre reprezentanții aleși cu țuica în mână.

Numai și din cauza asta trăim un moment istoric pe care chiar și încruntatul CTP îl bănuiește de ceva astral: românii au votat majoritar un om normal, care nu știe să jignească, să insinueze mizerabil, să dea la gioale ciobănește. Eu nu sunt așa optimist, pe băștinași nu-i ține mult moderația și dau iute în diareea stângii extreme sau constipația dreptei de carton presat. Așadar, să trăim clipa fiindcă ne va părăsi repede, după ce otrepele Antenei 3 vor instila răbdător picătura chinezească în timpanele miticilor.

Estimp, să citim lucruri normale despre un om normal: are cinci pisici, e pasionat de ciclism și trandafiri, doamna Iohannis nu dansează la nunți țigănești și merge pe jos la serviciu în postură de Primă Doamnă. Nu multă apă va curge pe Dâmbovița până când vom afla de la Gâdea, Ciuvică și Vadim amantlâcurile normalului Iohannis și anormalitățile soției cu antrenorul personal de fitness. Noi, cei doritori de normalitate pentru România, profităm acum de răgaz, imaginându-ne naiv că românii vor rămâne și ei astfel pe mai departe: normali și fără să-l aștepte seara pe Ponta la TV, încântați de cum i-o zice el neamțului cu bun simț neromânesc.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare