AcasăSocialUter vs Cotroceni

Uter vs Cotroceni

Aflu că, sătul de contrele politice cu adversarii şi coabitanţii, preşedintele Băsescu s-a reorientat, atentând grav la integritatea uterului femeii române. Părerile sale despre necesitatea creşterii natalităţii au stârnit furia vajnicelor feministe, unele adunându-se „spontan” la Cotroceni pentru a protesta cu pancarte de genul: „Uterul meu nu e competenţa ta!”. E adevărat că atribuţia pomenită nu e înscrisă în Constituţie şi nici nu simţim nevoia unui nou prim-ginecolog al ţării, ca pe vremuri. Mă gândesc că totuşi, cum toţi avem dreptul la o părere, chiar şi preşedintele e liber să formuleze una, indiferent că-l cheamă Băsescu sau Antonescu. Nu cred că ideea enunţată la microfonul unei întâlniri publice va avea vreun grav impact social, urmând ca maternităţile să devină brusc insuficiente, ca şi fondurile destinate alocaţiilor de stat. Ce mă surprinde în mod real e că declaraţia a fost categorisită drept discriminatoare; cum ar veni, de când e femeia atât de desconsiderată încât să i se sugereze că a naşte copii e treaba ei?! Deformările tipice „corectitudinii politice”, prin care se inversează, uneori, termenii normalităţii, aşa cum o cunoaştem din viaţa obişnuită, încep să ne cuprindă şi pe noi. Suntem toleranţi, educaţi şi deschişi la minte când acceptăm căsătoriile homosexuale, dimpreună cu dreptul protagoniştilor de a adopta copii. Dar, când ne dorim ca femeile să continue procesul natural al reproducerii, devenim brusc sexişti, rasişti şi cu tendinţe spre autoritarism. Păi, în primul rând, întreb eu, dacă doamnele nu ar naşte, cum s-ar mai respecta dreptul familiilor homosexuale la adopţie? Că şi fertilizarea in vitro implică şi ea o participare feminină, din discriminarea asta impusă abuziv de natură nu putem ieşi. Acuma, e dreptul fiecărei femei să facă ce vrea cu uterul fluturat pe bannere, nu îl văd pe niciun preşedinte democrat veghind evele cu afrodiziacul într-o mână şi forcepsul în cealaltă. Iar protestul imediat la tot ce scoate un şef de stat, mai mult sau mai puţin inspirat, pe gură mi se pare chiar o dovadă de crasă intoleranţă. Activistele respective îşi doresc, probabil, un reprezentant total inactiv. Care să tacă, să spele vasele şi să dea cu aspiratorul, cât timp ele sunt plecate la manageriat cariera personală. Exact ca majoritatea parlamentarilor actuali, dornici ca preşedintele să fie expus în vitrina Cotrocenilor şi să nu se mai amestece în treburile de sexualitate politică ce nu-l privesc. Tot astfel cum, pentru ei, electoratul contează în proporţie de 30%, şi asta atunci când rezultatul naşterii e conform planningului lor famiglial.
Exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare