Ieri am avut o izbucnire teribilă într-un magazin, ceea ce m-a şocat în primul rând pe mine, fiindcă mă ştiam excesiv de calmă şi îmi reproşam mereu că reacţionez numai atunci când sunt călcată pe coadă cu tancul şi mi se presară sare grunjoasă pe rană.
Am intrat în magazinul cu pricina, atrasă, ca musca la miere, de reducerile fabuloase pe care le anunța vitrina. Ochisem un sacou, înhăţasem deja unu, mărimea în care mi-aş fi dorit să intru, şi mă pregăteam să capturez şi mărimea următoare în care era cel mai probabil că aveam să intru, când o doamnă rotunjoară mi-l smulge din mână şi fuge victorioasă cu el la cabină, lăsându-mă mută de uimire şi de disperare. Deşi o strângea ca în menghină, nasturele împuşcase tavanul şi cusăturile pârâiau încetişor, madama l-a cumpărat fără să clipească, în timp ce soţul ei tăcea cuminte la întrebarea obsesivă „nu-i aşa că îmi vine minunat?”.
Aş fi crezut că achiziţia avea să-i domolească spiritul de competiţie, însă doamna era pornită să mă umilească şi să mă facă să plec acasă cu punga goală şi cu coada între picioare.
Am urmărit-o îndesând în sacoşă un palton negru care i-ar fi venit bine acum două decenii și o fustă mărimea 36 pe care voiam să i-o fac cadou unei prietene care cântăreşte 40 kg cu tot cu maşină, dar pe care doamna dorea, probabil, să o poarte pe post de fular. Am mimat dezinteresul faţă de o rochie pe care o pândeam de peste o jumătate de an, dar m-am agăţat de ea cu ultimele puteri şi cu ultima fărâmă de speranţă că voi reuşi să păcălesc namila. Când i-am văzut mâna ca o tigaie de clătite, cu degete noduroase şi încărcate de aureturi peste a mea, i-am şuierat printre dinţi „dacă nu ieşi în secunda următoare, în seara asta apărem amândouă la ştiri şi nu sunt sigură că tu o să poţi vorbi”. Ulterior, mi s-a spus că i-am urlat doamnei injurii atât de deplasate, că nu le pot reproduce aici, dar ca să vă puteţi face o idee, vă spun doar că am folosit cuvinte precum „dovleac împănat, costiţă ambulantă, vacă nesimpoarcă” şi alte amabilități …
Am încercat să mă dezvinovăţesc şi să pun această ieşire regretabilă pe seama copilăriei petrecute în spate la Electrica, la coadă la tacâmuri de pui, pe seama episoadelor triste din viaţa mea în care indiferent ce vreau să cumpăr se termină în faţa mea, a promoţiilor la diverse chestii care pentru mine se dovedesc a fi doar ţepe, a supărării provocate de apariţia vreunei colege încălţate cu pantofii roşii pe care eu îi văzusem şi îi visasem, dar fusesem atât de proastă încât să împărtăşesc asta lumii întregi, a celor 250 de lei cheltuiţi pentru aceeaşi rochie care la magazinul din colţ costa doar 70, a…
Victima furiei mele s-a dovedit a fi de profesie psiholog; m-a întrerupt, cu blândeţe, din plâns şi mi-a spus că sufăr de frustrare acută, că sunt verde de invidie şi că am nevoie de ajutor specializat. A fost atât de drăguţă, încât a reuşit să mă strecoare în programul ei, atât de încărcat… de trei ori pe săptămână la 250 de lei şedinţa.
