Uneori mai citesc şi eu câte un ziar serios, în afară de Academia Caţavencu. Aşa am ajuns să răsfoiesc (pe net, ce credeaţi?) Ziarul Financiar şi să aflu că într-un judeţ anume doar 20% din populaţie lucrează. Cea mai tare este dezvăluirea faptului că al doilea mare angajator local este o casă de pariuri. Pe primul loc nu-i o firmă de videochat, cum v-aţi aştepta, ci una care produce cabluri. În continuare mi se spune că respectiva casă are cifră de afaceri 0, pierderi de 70.000 de euro în 2012 şi niciun angajat. Permiteţi-mi să revin în prim-plan şi să nu mai înţeleg nimic. Dar parcă înţelege cineva mare lucru din capitalismul românesc, în care unii iau peste 30.000 de euro lunar ca să înţeleagă aproape cât mine.
Las deoparte producţia de cabluri, una absolut necesară atitudinii nediscriminatorii faţă de o minoritate reprezentativă. Când eşti pe locul doi ca angajator fără angajaţi, mi se pare că tot videochatul ar fi o direcţie esenţială. E o activitate în care se plăteşte mult superior celor 280 de euro ridicaţi de tipii de la cablu. Nu implică mari eforturi fizice, de unele intelectuale ce să mai vorbim, şi nici nu există importante riscuri de securitate; nici măcar online, nu poţi să chătuieşti dacă nu plăteşti. Zona clientelară este asigurată şi, din câte am auzit, crescătoare, în pofida crizei. Personal talentat, slavă Domnului, nu România trebuie să se plângă de aşa ceva. Consider soluţia ca una benefică la scară naţională, vedeţi doar care sunt rezultatele la bacalaureate. Piaţa e instabilă, producţia de cabluri se poate prăbuşi brusc. Unde-şi mai freacă menta cetăţenii rămaşi doar cu cablul de internet, pe Facebook?!
