Analiza tehnico-tactică a partidelor disputate până acum de România la turneul final al Campionatului European a dovedit, între altele, că ne lipsesc două lucruri: în primul rând, moaște având certificat de autenticitate din partea BOR și inspecția tehnică periodică la zi – pentru că e clar că iconițele nu fac față la o competiție de asemenea nivel. În al doilea, ne lipsesc jucătorii de alte etnii și culori, România fiind singura echipă de la acest turneu care nu are în lot fotbaliști născuți în alte țări de soare pline.
Ca atare, din câte am aflat, pentru meciul cu Albania, de duminică, vor fi convocați urgent la Națională câțiva jucători brazilieni. Nu din Rio de Janeiro, ci din Ferentario, favela noastră. ”E o infuzie necesară, pentru că e clar că mârțoagele pe care le-am avut în teren nu pot să alerge două reprize nici măcar dacă nu fumează la vestiare, înainte de meci. Dacă mai și fumează, s-a terminat, după primele două faze își varsă plămânii”, au precizat surse din cantonamentul Naționalei.
Noii componenți sunt priviți cu speranță și încredere, ei putând face diferența pe tabela de scor. ”I-am văzut deja la lucru, aleargă nemaipomenit. Nu mai spun că au și experiența unor campionate puternice, din Occident: doi au evoluat până acum în Germania, unul în Spania, altul în Italia și încă unul în Franța, dar l-au prins și l-au repatriat, nu înainte de a-i da, ca primă de joc, și 300 de euro. Încă o dată spun, de asemenea jucători avem nevoie. Va fi suficient ca Tata Puiu să strige la ei, de pe marginea terenului, ”Șase, bă! Vine garda!”, pentru ca brazilienii noștri s-o ia la goană și să nu se mai oprească până în poarta adversă. De asemenea, vom avea și un portar mai bun ca Tătărușanu. La fazele dificile din careul nostru, el se va face că prinde balonul, dar, de fapt, îl va trece rapid unui coechipier care îl va băga într-o sacoșă. Când adversarii se vor întreba unde e mingea, el va ridica, senin, din umeri: ”Nu știu, dom șef, să moară Franța dacă am luat eu vreo minge”. Și-n timpul ăsta, coechipierul va da sacoșa, din mână-n mână, până la careul advers, unde ultimul atacant o va băga în poartă. Trei faze din astea și albanezii pleacă acasă, iar noi ne calificăm în optimi!”, au precizat sursele.