Am un amic irecuperabil, căruia primăvara îi golește an de an conturile. Spun irecurabil și vorbesc despre conturi pentru că omul e pasionat de poze în rapiță și de ciclism și, în ciuda faptului că anual rămâne fără bicla lăsată la marginea drumului, după ce îl uită Dumnezeu prin lanuri, în sezonul următor o ia, invariabil, de la capăt. Altă primăvară, alt vehciul pe două roți, alte poze pentru Instagram, alt furt de bicicletă rămas cu autor necunoscut.
Pentru cei care au pățit-o, cel puțin o dată, la fel ca amicul, trebuie spus că astfel de situaţii neplăcute, precum și alte dispariții de ustensile lăsate la odihnit chiar în zone ceva mai populate, pot fi evitate prin câteva metode simple, în funcţie de buget:
1. Buget zero spre deloc
Dacă n-ai bani de antifurt, dar totuşi vrei să laşi bicicleta nesupravegheată, fă rost de o hârtie şi un pix. Scrie pe hârtie “Nu fura, te bate Dumnezeu” şi pune-o la vedere. Vei descoperi cum frica de Dumnezeu e cel mai puternic antifurt, care va ţine la distanţă toţi micii şmenari.
Dezavantaj: Da, e posibil ca cineva să-ţi fure bicicleta chiar dacă ai pus hârtia, dar o să mergi mult mai liniştit la culcare când ştii că tu suferi pe lumea asta, şi hoțul, în curând, pe ailaltă.
2. Buget puţin spre mediu
Ia un maidanez de pe stradă. Investeşte în mâncare bună şi ţine-l sătul, cât să nu mai mănânce de la străini. Fă-l să-ţi iubească bicicleta, să o considere sanctuarul lui. Dacă e nevoie, pune-i și nişte urechi false de câine făcute dintr-o cuvertură comunistă, ca să creadă că e un gigant stăpân suprem. Leagă-l de bicicletă când vei avea chef să o iei pe coclauri şi o va apăra cum doar cineva crescut după blocurile gri ştie să o facă.
Dezavantaj: Cari după tine un maidanez la fiecare ieşire în oraş.
3. Buget de barosan
Ai bani mulţi. Lasă cursiera și raitele prin natură și treci la biciclitul urban. Ia-ți bicicletă pliabilă electrică cu şa personalizată în funcţie de tipul de piele din care ţi-ai făcut geanta în care ţii laptopul cu măr. Nu vrei să te lauzi doar cu bicicleta, vrei să vadă lumea şi ce metode antifurt ai găsit. Transformă coşul bicicletei într-un mini magazin de urzici şi leurdă. Oricum, seara când eşti tu în bar pieţele sunt închise. Țăranul îşi poate muta marfa nevândută la tine în cosuleţ, îţi păzeşte bicicleta cât timp o foloseşte ca să-şi vândă marfa, la sfârşit amândoi plecaţi acasă fericiţi.
Dezavantaj: Urzicile şi leurda cresc moca în pădure şi profitul nu ajunge nici măcar la preţul unei pedale din bicicleta ta.