AcasăStiriActivitatea funcționarilor publici va fi monitorizată

Activitatea funcționarilor publici va fi monitorizată

Guvernul și-a dat seama că nu poate concedia toți bugetarii, recte funcționarii publici, pentru că populația va fi debusolată și va forma cozi aiurea prin țară, cozi fără cap și rânduri fără sfârșit. Aleșii au decis să apeleze la un sistem informatizat de monitorizare ca să afle care este randamentul funcționarilor publici și ce pot face pentru a-și îmbunătăți performanțele: mai puțin Solitaire, mai mult Mahjong, cafea cu rația, pauze de masă doar de două ori pe oră etc.

Noul program de monitorizare a fost pus în funcțiune din data de 17 aprilie, marți, prima zi după a doua zi de Paște. S-au înregistrat cifre dezamăgitoare, dar nu foarte surprinzătoare: funcționarii au lucrat la 10% din capacitatea normală de 42%. Miercuri, 18 aprilie, se așteaptă o creștere cu 0,82% a productivității, ceea ce înseamnă că până la Crăciun ne putem aștepta la un serviciu public demn de Germania.

Azi (marți) am lucrat mai lejer, că încă simțeam gustul de miel în bolta palatină, dar încet-încet o să mă ridic la nivelul meu. Am pasat doar cinci oameni, deci se vede că mi-am ieșit din mână. Colac peste pupăză, n-am terminat niciun joc de Solitaire… Ca să vă dați seama cât de afectată sunt de concediul de Paște. Am nevoie de o vacanță”, ne-a declarat o funcționară de la serviciul de pașapoarte.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare