AcasăStiriLocuitorii din Munții Apuseni nu mai vor tradiția...

Locuitorii din Munții Apuseni nu mai vor tradiția „tăierea moțului”

Un amplu protest a avut loc zilele acestea pe străzile din Alba, Arad, Bihor, Cluj și Hunedoara, după ce mai mulți bărbați au declarat că vor lupta până-n pânzele albe pentru abolirea tradiției de tăiere a moțului. Aceștia au declarat că se opun cu vehemență acestor tradiții barbare și nu mai suportă tensiunea psihologică atunci când se naște câte un băiat în cadrul familiilor apropiate.

Reprezentanții bisericii au precizat că nu se opun, dar nici nu încurajează astfel de practici. „Noi nu încurajăm astfel de tradiții care nu au legătură cu ortodoxia, dar se câștigă bine, ăsta e adevărul. Și cum religia este interpretabilă, credem cu tărie că la un moment dat și Iisus a avut moțul tăiat. Dar îi creștea repede părul, ați văzut ce plete frumoase are”, a declarat un preot din Cluj.

Pe de altă parte, femeile din zonă sunt mai tradiționaliste și militează pentru respectarea tuturor tradițiilor românești. „Apăi, domnule dragă, dacă nu le mai taie moțu’ că-s muieri, mâine-poimâine ne trezim că nu ne mai rupe nici turta! Și așa ceva este scandalos! Bărbații ăștia-s nește femeiuște, vor să ste să bea și să nu facă nimic!”, a declarat o doamnă care dorește să-și păstreze anonimatul pentru posteritate.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare