AcasăStiriRomânia implementează modelul chinezesc de eliminare a muştelor

România implementează modelul chinezesc de eliminare a muştelor

După modelul pensionarei chineze care omoară 1.000 de muşte pe zi, considerând ocupaţia muncă în folosul comunităţii, autorităţile româneşti studiază posibilitatea introducerii unei astfel de condiţii pentru acordarea ajutorului social. Se consideră că, la câte milioane de asistaţi avem, activitatea ar fi una benefică ecologic, evitându-se folosirea substanţelor chimice şi a aerosolilor din sprayuri.

“Sunt prea mulţi cetăţeni care primesc acest ajutor fără să facă nimic, numai în contul votului acordat o dată la patru ani. În plus, mai toţi îl cheltuie la cârciumă, ajungând să fie bâzâiţi de muşte prin şanţurile comunale. Creăm astfel, măcar pe timpul verii, un sistem de cointeresare şi stimulare a contribuţiei obşteşti”, ne-a declarat un reprezentant al Ministerului Muncii. “Muştele moarte vor fi predate primăriilor, numărate şi verificate de comisii speciale, pentru a se evita câştigurile nemeritate. Noi nu încurajăm nemunca şi lenea, ca pe timpul găleţilor electorale portocalii”.

Am solicitat şi părerea poporului, exprimată prin opinia lui Constantin Şevronel, asistat social din Pungeşti, Vaslui, cunoscut în comunitate ca “nea Costică Muscamor”: “Pot să vă zâc că dracu-i mai alege p-ăştia dacă mă pune să le prind muşte. Noi coabilităm cu ele mai bine ca Băsescu cu Ponta, care-şi dă tot timpu pliciuri la televizor. Facem apel la domnu Cernea să declare muştele persoane neumane. Nu mi-a ajuns câte am numărat la viaţa mea, pentru ajutoru ăla de tot rahatu? Al dracu să fiu de n-o votez p-aia rea de muscă a lu Băsescu!”

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare