În urma alegerilor europarlamentare din România, care au consfințit poziția de nezdruncinat a PSD-ului în fruntea României, Biroul Electoral Central l-a numit încă de acum pe Victor Ponta în funcția de președinte al României.
“Conform tuturor cifre pe care le avem până acum, Ponta va fi, cu siguranță, viitorul Președinte al României”, ne-a declarat, sub protecția anonimatului, o sursă din cadrul BEC. Ținând cont de aceste aspecte, aceștia par a fi luat deja decizia de a-l numi pe Victor Viorel viitorul șef al statului pentru următoarele două mandate, fiind siguri că, până în 2024, forțele de dreapta nu se vor putea coaliza și nu vor putea propune o alternativă viabilă.
Victor Ponta pare a fi întâmpinat această veste cu entuziasm: “Am economisi o groază de bani dacă zvonul se adeverește, habar nu aveți cât am cheltuit la europarlamentare”, i-ar fi spus premierul României unui apropiat.