[singlepic id=18 w=320 h=240 float=left]Cetățenii Sectorului 2 au avut plăcuta ocazie în ultimele zile să primească din partea primareului lor iubit, Neculai Onțanu, un superb cadou electoral: un DVD cu filmul „King’s Speech”, o broșurică în care suntem informați că Onțanu nu numai că și-a îndeplinit toate promisiunile din campania din 2008, dar a făcut chiar mai mult, și o cărticică.
Ei bine, această cărticică de 40 de pagini, intitulată „Neculai Onțanu. Un om pentru oameni, un primar de nota zece”, este, de departe, starul pachetului. Autorii acestui manual al micului pupincurist, Hajdú Győző şi Nicolaie Arsenie, ne demonstrează că, deși există niște diferende la nivel înalt între Ungaria și România, maghiarii și românii pot conlucra când vine vorba de preamărirea lui Neculai Onțanu, acest Kemal Atatürk, acest Alexandru Macedon, acest Constantin și Elena al Sectorului 2!
Iată, de exemplu, cum este descris începutul mandatului edilului-minune: „Așa a fost situația pînă în 2000 [a fost nașpa rău, zic ei cu câteva rânduri mai sus – n. red.]. Anul, socotit vreme îndelungată de diverși prooroci ca marcând sfârșitul lumii, pentru Sectorul 2 a însemnat Anul prim al unei adevărate Renașteri. E anul în care, prin buna inspirație a locuitorilor sectorului, la primărie a venit un om priceput, un bun gospodar, și cu o neclintită ambiție de a schimba fața lucrurilor. E anul în care Neculai Onțanu a primit întâia învestitură de Primar al Sectorului 2”.
Aplaudacii lui Nea Nicu sunt nimic pe lângă Győző și Arsenie care, vorbind despre noul sediu a Primăriei Sectorului 2, ne anunță, triumfători: „Fără aroganța la care i-ar da dreptul calitatea de ctitor, ci cu modestia firească a muncitorului care se îndreaptă conștiincios spre treburile sale zilnice, cu seriozitatea truditorului chemat să împlinească o misie de mare răspundere, el, Neculai Onțanu, e cel dintâi care, dimineață de dimineață, pășește pe una dintre intrările acestui modern palat în care își are sediul Primăria Sectorului 2.” GENIAL! Nici dacă am fi vrut noi să facem mișto de Onțanu, nu ne-ar fi ieșit așa bine!
Mai departe sunt descrise cu lux de amănunte marile realizări ale lui Onțanu, în capitole cu titluri care mai de care mai haioase: „E duminică, Onțanu e-n parc! În care din ele?”, „OSCAR-ul pentru inteligență” sau, moment în care efectiv am căzut de pe scaun de râs, „O întrebare cu rostul ei: Oare Onțanu are numai prieteni?”.
După cum puteți vedea, acest mic volum nu trebuie ratat – lăsați-i deoparte pe Pamuk sau pe Cărtărescu și băgați mare Győző și Arsenie despre Onțanu și n-o să vă pară rău!
