AcasăInterviuTheodor Paleologu: „Eu sunt de două ori lesbian!“

Theodor Paleologu: „Eu sunt de două ori lesbian!“

Theodor Paleologu e o apariţie exotică în peisajul politicii româneşti, populat, în genere, cu bipezi dotaţi mai curând la capitolul bicepşi şi tricepşi: într-o lume de ţărani ai faptei oneroase, el rămâne un boier al vorbei frumoase.

 

E mai bine să fii lesbian decât fanariot?

Este drept că familia noastră nu era din Fanar, ci din insula Lesbos, dar nu e nimic ruşinos în a fi fost fanariot, mulţi principi fanarioţi au fost oameni absolut remarcabili. Gluma cu „lesbienii“ mi-a fost inspirată de o declaraţie a lui Berlusconi, care spunea că el e lesbian, fiindcă îi plac femeile. Eu pot spune că sunt de două ori lesbian: îmi plac şi femeile, sunt şi originar din insula Lesbos.

 

S-or răsuci în morminte bazileii bizantini, fiindcă urmaşul lor a ajuns să slujească o republică?

Nu cred că au motive s-o facă, fiindcă eu urmez, desigur, adaptându-mă vremurilor, tradiţia lor de angajare în slujba statului.

 

În România mai există boieri sau numai baroni?

Mai sunt boieri, dar, din păcate, puţini. În legătură cu a doua parte a întrebării, mă deranjează această trivializare a titlurilor nobiliare, ca de pildă „baron” sau „beizadea”. Orice titlu implică o moştenire care te obligă. Aşa-zişii „baroni locali” din România ce moştenire au?

 

E mai bună Sorbona lor ca Spiru a noastră?

Am avut şansa să studiez la Sorbona, dar mai mândru sunt de École Normale Supérieure! Şi, referitor la Spiru Haret, să ştiţi că nu numai noi avem fabrici de diplome, ci şi străinii. De pildă, nu poţi compara Preston University, care este o făcătură, cu Princeton.

 

Nu-s cam mulţi filosofi la noi, la cât de puţini tinichigii sunt?

Ba mi se pare că sunt chiar prea puţini filosofi! Mesajul dat de Băsescu prin această frază a fost greşit înţeles: el voia, de fapt, să sublinieze o carenţă vizibilă în domeniul învăţământului profesional.

 

Străbunicul dvs. a fost prieten cu Eminescu. Nu v-aţi împrietenit cu niciun poet?

Străbunicul a fost şi coleg cu Eminescu, la ziarul „Timpul”. Şi eu am prieteni care scriu poezii, dar nu sunt atât de celebri…

 

Nu vă bate gândul să vă lăsaţi de pipă, acum, că au apărut ţigările electronice?

Nu sunt fumător înrăit, fumez o dată sau de două ori pe zi. Dacă aş renunţa la pipă, aş renunţa şi la fumat, în niciun caz nu m-aş atinge de ţigările electronice.

 

Aţi spus că nu-l suspectaţi pe Frunzăverde de oportunism. Totuşi, de ce-l suspectaţi?

De naivitate în ceea ce priveşte partidul în care a trecut.

 

Ce-aţi avut de împărţit cu Prigoană? Sunteţi gelos că el are plici şi dvs. nu?

Pliciul lui Prigoană denotă bărbăţie, personalitate şi pasiune… Am spus-o cu simpatie şi sper ca dânsul să o fi luat ca atare.

 

Înţeleg că aveţi probleme cu lanţul de la bicicletă. Nu mai bine luaţi un taxi, decât să vă riscaţi cariera politică?

Nu! Prefer să întârzii la şedinţele de partid decât să renunţ la bicicletă. Bine, trebuie să rezolv problema cu lanţul: fie merg la un atelier, fie îmi cumpăr o altă bicicletă. Nu vă ascund faptul că un generos proprietar al unui magazin de biciclete mi-a oferit una gratuit…

 

Nu vă doare sufletul că trebuie să vă luptaţi cu un confrate liberal, Chiliman, pentru Sectorul 1?

Cu atât mai bine pentru alegători! Îl simpatizez pe Chiliman şi promit că-l voi sprijini în alegerile parlamentare, căci merită să fie senator. Cred că am face un foarte bun tandem pentru cetăţenii din Sectorul 1: eu primar, el senator!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare