Deunăzi, o doamnă având casă în Corbeanca, maşină din trei litere, bonă filipineză, silicoane de ultimă generaţie şi bărbat cu stare trecut în foaia de avere, deci o femeie realizată după toate canoanele societăţii româneşti, îmi explica, afectat, cum stă treaba cu stilul la români.
Ea se declara, bunăoară, oripilată şi neînţelegătoare faţă de femeile care nu pleacă spre birou direct de la coafor şi care nu îşi fac zilnic împachetări cu glazură de ciocolată. Ia încercaţi să-i spuneţi şefului că o să veniţi mai târziu la serviciu, dar stilate din coc până în sandale! Era o glumă, nu vă jucaţi cu ceara fierbinte!
Manichiura impecabilă este esenţială, spunea ea şi dădea ca exemplu vitraliile pictate direct pe unghiile sale acrilice, pe sub care se infiltrase crema de vanilie de la muffinul pe care îşi permite să-l înfulece de vreme ce merge zilnic la sală şi anual e programată pentru liposucţie.
A nu avea în şifonier măcar o piesă vestimentară care să coste cât gresia şi termopanele din orice umil apartament de bloc demonstrează o lipsă de stil pe care ar putea-o detecta până şi soacrele cu ocazia mesei de Crăciun. Dacă mă întrebaţi pe mine, v-aş sfătui să evitaţi cu grijă cercul vicios, alegând să fiţi etichetate ca lipsite de stil, decât să fiţi acuzate că băieţii mamelor muncesc până la epuizare, din cauza gusturilor voastre fanteziste.
Sufocată de aerul lipsit de stil pe care îl respiră în ţară şi de imaginile sărăcăcioase care îi zgârie lentila albastră de contact, doamna şi-ar fi dorit să trăiască pe meleaguri occidentale unde stilul creşte la fiecare colţ de stradă şi unde până şi câinii umblă cu stridii în coada ţinută pe sus ca o coroană.
– Eh, a mai spus doamna, învăluindu-mă în rotocoale mari de fum, cu stilul te naşti, nu se învaţă! Şi mi-a întors spatele, nu înainte de a arunca pe jos pachetul de ţigări mototolit cu năduf!
Ce ghinion că stilul nu se învaţă!
