AcasăInterviuSorin Oprescu: „Vreau să fac Copacabana pe Dâmbovița”

Sorin Oprescu: „Vreau să fac Copacabana pe Dâmbovița”

Alegerile locale s-au încheiat cu rezultate anticipate încă de acum o lună. În rândurile următoare veţi regăsi opiniile postelectorale ale proaspăt realesului Sorin Oprescu, opinii care, chiar dacă n-au fost niciodată rostite, sigur au fost gândite.

 

Sunteţi bucuros, dom’ Doctor?

Cum dreacu’ să nu fiu!? Mă bucur că bucureştenii au mai pus votul pe încă patru ani la fanteziile mele erotice cu oraşul lor. Când am aflat rezultatele, îmi venea să râd cu gura până la urechi, da’ mi-era teamă că-mi cade proteza şi iar fac mişto toate sărăciile din presă de mine. Îmi venea să zic „bă, bizonilor, ce v-am păcălit, bă!”.

 

Ce planuri aveţi? Faceţi mandatul ăsta autostrada suspendată?

Dom’le, eu făceam autostrada, dar nu mi-au dat voie consilierii PDL! Nu puteam să fac şi eu un şmen, o atenţie, că pac! veneau şi ei să-şi ceară partea! Păi dă-o-n mă-sa de treabă, că aşa nu se putea lucra! Acum, s-a schimbat calimera, avem majoritatea, facem autostrada, cum am visat eu. O autostradă suspendată, cu cel puţin două benzi pe sens, care să fie paralelă cu inelul exterior al oraşului!

 

Staţi aşa: inelul e, prin definiţie, un cerc… Cum să fie o dreaptă paralelă cu un cerc?

Hai, dom’le, fugi cu cercul, ce întrebări sunt astea? Io de unde vrei să ştiu cum să fie o dreaptă paralelă cu cercul? Pe mine să mă-ntrebi de disecţii de fonduri, de operaţii pe card deschis, de parandărăctomii… Chestii din astea cu cercul şi paralela să-l întrebi pe Nicuşor Dan, el e cu matematica!

 

Ce alte proiecte mai aveţi? Ce să aştepte bucureştenii de la dvs. în noul mandat?

Bucureştenii să aştepte! Dă-i în mă-sa, că nu stau cu picioarele-n apă! Bine, ar putea să stea dacă mi se împlineşte mie alt vis, să fac Copacabana pe malul Dâmboviţei!

 

De ce tocmai Copacabana?

Că i-am zis lui Mazăre: „Băi, războinicul luminii de solar, io-ţi fac pe Dâmboviţa o plajă mai bengoasă ca alea din Rio! Asta e ambiţia mea, dom’le: să fac din Bucureşti oraş turistic. Cu Centrul Vechi nu prea mi-a mers, e plin de hipsteri p-acolo, însă turiştii străini nu se-nghesuie. Da’ cu plaja să ştiţi c-o să-mi iasă! Vreau să pun şi palmieri, tot Mazăre mi-a zis că i-au rămas lui pe stoc şi că decât să nu se prindă la Constanţa, mai bine să nu se prindă la Bucureşti! Păi ce, banii fraierilor de bucureşteni nu-s buni? Ha!Ha!Ha! Şi ca să fie convinşi fazanii ăia de străini că s-a mutat Rio pe Splai, îi cer lui Vanghelie să bage un lot de brazilience din Ferentari, de-i lasă pe fraieri cu gurile căscate şi cu portofelele aşijderea!

 

Ce-o să faceţi cu câinii vagabonzi?

Ştiţi că am făcut un adăpost de vreo o sută de milioane de euro pentru maidanezi. E adevărat că-i al unor prieteni de-ai lui fii-miu, dar acum ce vreţi, dom’le, să fac dacă oamenii ăştia iubesc animalele? Să le dau în cap? Vom continua proiectele de acest fel şi am de gând ca pe javrele care se-mpuiază la greu să le cazez cât mai bine şi să institui şi titlul de „căţea-eroină”. Acum sunt vreo 100.000 de maidanezi în Bucureşti. Eu sunt ambiţios: îmi propun ca peste patru ani să avem un milion! Bineînţeles, pentru toţi vom construi adăposturi!

 

Adică, mai precis, cine „vom construi”?

Cum cine? Băi, ce întrebări are ăsta pă el! Păi dumneata ştii câţi prieteni mai are fii-miu?

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare