„Ce știu, dom’le, ăștia despre vin dacă stau mai mult cu nasul în el, vorbesc ore întregi despre arome, apoi gustă și scuipă”, zic profanii, băutorii profesioniști, olimpicii de sticlism. Tocmai aici e problema, că vinul se savurează, se apreciază, de la culoare până la ultima aromă pe care o mai simți în bolta palatină. Majoritatea bem vin și exact aici e pierderea.
Am avut plăcerea să învăț că nu există doar vin alb, roșu și cu nume pretențioase. Toate au o istorie, un proces diferit de preparare și un cu totul alt mod de a-l bea, aviz celor care beau vin din halbe. Totul începe de la vie, și m-am pierdut în știință. O combinație de chimie, fizică, starea vremii și „sufletul omului”, că vinul nu poate să iasă dulce dintr-o acritură de proprietar. Și de acolo până la îmbuteliere mai e un drum lung, dar important e ca totul să se pupe perfect cu felul de mâncare pentru care ai ales vinul respectiv. Apropo de combinația vin-mâncare, asta trebuie să știe orice gazdă care invită oameni la masă. Paleologu ar putea schimba registrul „respect monarhie = igienă” cu „vin + mâncare = igienă”.
Dacă ai vreodată ocazia, mergi în mijlocul unor oameni pasionați de vinuri. Degustă cu ei, ca ei și încearcă să prinzi cât mai multe cuvinte. Te vor ajuta când îți vei impresiona prietenii ori viitoarele cuceriri. Dar există un risc. În preajma lor, la început, o să te simți la fel de străin ca într-un grup de chinezi. Din când în când mai auzi câte un cuvânt în română care îţi amintește de o zonă geografică din țară, în rest se vorbește vineza.
Cu speranța că nu sună așa de rău să avem o țară de somelieri (trebuie să ai examenul de bacalaureat să ajungi unul?), îi îndemn pe toți academicienii la un pahar de vin, la masă, la o lectură, la un film, la un meci de fotbal ori la o lene caniculară. Și pentru că sunt la începutul pasiunii pentru vinuri, recomand vinurile Liliac, în special Nectar of Transylvania, o obsesie colectivă, și Sauvignon Blanc. Dacă și specialiștii, în prezența cărora le-am servit, au spus că sunt bune, cine sunt eu să mă opun?
P. S. N-am auzit oenologul care să folosească termenul „poșircă”.
