Ne raportăm, de mai bine de opt decenii, la fostul conducător, în loc să ne orientăm privirea și aspirațiile spre ceea ce ar trebui să fie un lider adevărat. Oftăm, pierduți, după „beneficiile” tusei, confruntați cu neplăcerile junghiului. Înaintăm carevasăzică precum racul, cu vederea permanent întoarsă spre înapoi.
Acum o lună, în Bulgaria, am fost martorul unui cumplit accident rutier. O femeie a fost izbită în plin, trecută de pe capotă pe parbriz, apoi aruncată, precum o păpușă stricată, câțiva metri pe asfalt, înaintea roților. Am văzut-o plutind în aer, cu trupul contorsionându-se ireal, apoi am auzit bufnitura tâmplei lovite de bitumul fierbinte. O pată de sânge gros și negru se lărgea, dinspre creștetul ei, pe șoseaua încinsă la 50 de grade. După cinci minute a venit un polițist. Apoi, nimic. Fiecare clipă părea o eternitate care se lățea ca umbra morții peste trupul nemișcat al bietei victime. După zece minute, femeia continua să se stingă, singură, neștiută, abandonată. După cincisprezece, corpul șocat al femeii a început să tresalte, spasmodic, în timp ce din gură îi țâșnea un șuvoi de sânge – probabil, ultimul tribut către viața care a fost, dinaintea morții. Ambulanța a venit după vreo 20, poate, 25 de minute. Prea târziu, pesemne. Bulgarii nu au SMURD.
În momentele acelea l-am urât pe Traian Băsescu așa cum l-am urât, cândva, pe Ion Iliescu. Pentru încercarea de a dezmembra singurul, poate, serviciu de stat care merge impecabil în țara asta – SMURD-ul. Pentru tupeul cu care a încercat să înlocuiască creatorul acestui sistem de urgență cu un neica-nimeni stupid, care nu ar fi reușit să gestioneze eficient nici măcar un dispensar de sat. Pentru cinismul cu care, închipuindu-se etern și intangibil, a vrut să demoleze această impecabilă mașinărie sanitară, în timp ce, concomitent, ministrul lui închidea spitale după spitale, conform unor „judecăți” care, ulterior, s-au dovedit în parte eronate. Pentru că, în tot acest timp, ei se tratează la Viena, nababi bugetari ai unei țări sărace și-n continuă sărăcire.
L-am urât pe Băsescu și atunci când, mimând voința populară, și-a trimis fiica ignară peste hotare, să ne reprezinte. Ființa aceea, agramată și incultă, nu era altceva decât un nou „Prințișor”, o nouă Zoe arătată poporului, spre nemeritată proslăvire. Cu diferența că, spre deosebire de Nicușor, EBA n-a pus niciodată mâna pe o carte.
L-am urât, de asemenea, pe Băsescu cel ce dansa cu Bercea Mondial, pe Băsescu cel ce se pupa pe bot cu Gigi Becali, pe Băsescu cel ce cocoța, la nivel de Faraoană, o duduie recomandată doar de culoarea părului ei și de prețurile exorbitante ale rufelor cu care se împopoțona în mijlocul săracilor, persiflându-i.
L-am urât pe Băsescu cel ce chipurile lupta cu sistemul, deși sistemul era, ca-ntotdeauna, produsul șefului haitei, adică al lui. PDL-ul n-a fost un partid de anarhiști, fiecare dintre membrii lui acționând de sine stătător, după comanda propriului cerebel. Din contră. Videanu, Negoiță, Udrea, Boc – aceste personaje anoste, corupte și caraghioase nu ar fi existat fără Băsescu. Lăsate singure, într-o lume a competiției politice ideale, aceste false elite politice n-ar valora nici cât jumătate de ceapă degerată.
L-am urât, în final, pe Băsescu, pentru că m-a trădat. L-am votat pentru că am vrut un președinte altfel, așa cum părea că vrea să fie, dar am primit unul ca oricare, care și-a pus imediat fesul pe cap, s-a încins în horă cu interlopii și a băut șpriț cu șperțarii, cu gândul doar la popularitatea ieftin obținută. În locul președintelui cu care să mă mândresc, am căpătat un președinte care ne-a jignit, care ne-a luat peste picior, ne-a râs în nas când ne era greul mai mare și ne-a întors spatele,când povara era de neîndurat.
Vom avea un președinte mai rău? Foarte probabil. Dar de aici nu rezultă că am fi avut un președinte bun. Ci doar că încă n-a apărut președintele în spatele căruia, demni și eficienți, să construim o altfel de țară. Către el, către acest ideal, sau țel, ziceți-i cum vreți, ar trebui să ne întoarcem privirea. De fapt, nu să ne-o întoarcem, ci să ne-o îndreptăm. Înainte, așa cum se cuvine.
P.S. De regulă nu-mi vărs umorile în public. Acum am scris ca reacție la articolul colegului și prietenului meu Spartakus, a cărui opinie, de data asta, nu o împărtășesc. Celor care ne mai acuză, vreodată, că suntem exclusiv de un fel sau de altul, de dreapta ori de stânga, că dansăm, precum alții, după cum ne cântă „Mogulul”, o să le cer să citească aceste două articole opuse, apoi să tacă.
Citeşte şi:
