AcasăPoliticMRU, Aradul și ungurenii

MRU, Aradul și ungurenii

MRU, această aproape veșnic tânără speranță a Dreptei românești de câteva luni încoace, a luat, în sfârșit, o decizie importantă în viața lui. Nu este cazul să vă speriați ori să vă impacientați, nu-și va schimba lookul de tocilar punându-și lentile de contact sau ceva de genul acesta, nu. Decizia despre care e vorba este aceea de a candida pentru o poziție de senator dintr-un colegiu din (aproape deloc surprinzător) Arad.

Este foarte interesant cum, peste noapte, moșia lui Falcă din vestul României a ajuns un fel de El Dorado sau Mecca a noii Drepte neaoșe. Nu mai departe de 17 septembrie, un alt wunderkid alăptat la sânul matrozului Băsescu, Mihail Neamțu, a anunțat, și el, că își propune să ajungă deputat tot de undeva de pe malul Mureșului.

Pe de-o parte, o asemenea opțiune nu e deloc surprinzătoare. MRU n-o fi fraier să candideze într-un colegiu din Moldova ori Oltenia. Deși s-a tot fofilat în ultimele luni, ba că vrea să se bată din Iașiul natal, ba le-a făcut ochi dulci bucureștenilor, vreun consilier i-o fi zis răspicat „șefu’, tu doar din Arad poți ajunge în Parlament”, că doar acolo mecanismele merg ca unse.

Pe de altă parte însă, o asemenea opțiune trădează, din nou, lipsa de sânge din instalațiile multora dintre așa-zisele speranțe ale Dreptei românești. Iar MRU nu face rabat de la un asemenea tipic. Deși se tot bate cu pumnii în piept și răcnește ca un mare războinic, de zici că peste noapte s-o fi tranformat în vreun fel de Braveheart, stimabilul și-a dat seama că interesul poartă fesul. Fesul de senator.

Din păcate pentru noi ceilalți, care nu votăm nici pe fasole, nici pe găleți de ulei, până n-o să existe vreun individ care să se bată, parte-n parte, cu socialiștii chiar în fiefurile lor, rămâne cum am stabilit. Așadar, stimabile MRU, dacă vreți mai mulți ungureni, vă propun să-i furați lui Mircea Geoană colegiul de la Dăbuleni. Haideți, că având un asemenea contracandidat, nici nu mai este atât de greu!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare