După scandalul pe care i l-au făcut ieri foştii colegi de revoluţie televizată, Ion Iliescu se teme. Pentru prima oară în viaţa lui, dârzul comunist e cuprins de panică. El, care nu s-a temut să-l bată pe Ceauşescu la şeptică, el, care a înfruntat cu pieptul dezvelit de orice sentiment gloanţele teroriştilor care secerau vieţi, dar numai în jurul său, el, care adora băile de mulţime, a fost ieri îngrozit la gândul că s-ar putea îneca într-o astfel de baie. Ca atare, începând de azi, fostul preşedinte nu mai iese din casă decât deghizat, spre a-i induce în eroare pe cei care ar vrea să-i tragă un pumn, un palmă sau măcar un târnăcop. Paparaţii noştri l-au surprins, în această dimineaţă, la intrarea într-un supermarket, aşteptând ora deschiderii. Părea o bătrânică amărâtă, cu basma neagră şi un fâş ponosit şi, dacă pentru un moment nu i-ar fi surâs cu toată placa unui bodyguard de la intrare, băieţii noştri nici nu şi-ar fi dat seama cu cine au de-a face – ei veniseră, de fapt, s-o vadă pe Nicoleta Luciu cum îşi cumpără hârtie igienică.
Realizând că stau în faţă cu însăşi istoria, băieţii au intrat şi ei în supermarket, urmărind-o discret pe babă… ăsta, pe Bunicuţă! Mai întâi, ea a dat o tură pe la raionul de băuturi, mirându-se cu glas tare de cât de mult au scumpit ruşii ăştia votca. După ce a mângâiat cu privirea sticlele frumos aliniate, şi-a luat o sticlă de lichior de trandafiri Winny, că era cea mai ieftină. Pe urmă, a mers la raionul de mezeluri şi s-a îngrozit văzând că salamul cu soia costă mai mult decât ăla de Sibiu, pe motiv că soia e sănătoasă şi ecologică. Oftând, a cerut vânzătoarei de pe raion să-i cântărească o bucată de parizer ţărănesc şi a trecut mai departe, la brânzeturi. Ar fi mâncat un Brie, un Rochefort, cum făcea pe vremuri, când era prim-secretar, dar dacă-l vedea cineva cumpărând şi-l acuza că are pensie nesimţită, deşi ieri, revoluţionarilor, le-a zis că n-are şi că e vai de p…ensia lui?
Aşa că a cumpărat un calup de brânză vrac, sărată ca dracu’, gândindu-se cu siguranţă că dac-o ţine Nina la desărat vreo câteva zile, aşa, poate pe sâmbătă poate şi el să o mănânce. Bătrânica s-a mai fâţâit prin magazin preţ de o jumătate de oră, răstimp în care a mai cumpărat un morcov, o ceapă, o franzelă Titan, că atâta şi-a permis, şi s-a îndreptat, tacticoasă, spre ieşire. Cumpărăturile, au observat paparaţii, le-a plătit cu monede de 10 şi 50 de bani, pe care le-a scos dintr-o batistă cu monograma „I. I.”.
Când să iasă din magazin, freneticii noştri reporteri i-au băgat însă microfonul sub nas şi i-au spus că, în ciuda camuflajului, ştiu cine este. „M-aţi prins, măi, animalelor, a surâs, şăgalnic, preşedintele. „De ce vă ascundeţi, domnule preşedinte?”, l-au întrebat ei. „Cum de ce mă ascund? Nu aţi văzut hoardele alea dezlănţuite care au tăbărât pe mine ieri ca minerii pe intelectuali? Ar fi fost în stare să-mi smulgă dinţii din gură, dacă aş mai fi avut, desigur, vreun dinte natural… Nişte bestii nerecunoscătoare! I-am făcut oameni din nişte golani şi i-aş fi făcut şi eroi, ca pe ceilalţi, dar ce sunt eu de vină dacă s-au ferit când trăgeau turiştii sovietici, ăăă, pardon, teroriştii?”. „Vă e teamă că veţi fi asasinat?” „Măi, dragă, nu mi-e frică să fiu asasinat, mi-e frică de cum aş putea fi asasinat, a explicat Iliescu. Pentru că n-aş vrea să intru în istorie cu picioarele înainte şi bătut măr de nişte derbedei… Mi-ar plăcea şi mie să fiu împuşcat în cap cu o puşcă cu lunetă, cum l-a omorât Oswald din acel depozit de cărţi pe Kennedy, la Dallas… Dar în zilele noastre nu mai pune nimeni mâna pe carte, darămite să mai pună mâna şi pe o armă!”, a încheiat, vizibil marcat de nostalgie, fostul preşedinte.
