Astăzi, plenul Senatului României a respins solicitarea ANI privind revocarea din funcție a senatorului Mircea Diaconu pe motiv de incompatibilitate. Și pe bună dreptate – cum poate un actor să fie incompatibil? Adică de unde știu inspectorii ăștia de la ANI câte roluri poate să joace un scamator desăvârșit ca Mircea Diaconu?
Mai amuzant, în sensul că râd, dar cu dinții strânși, este rezultatul votului: 32 împotriva demiterii, 23 „pentru” și 10 abțineri. OK, pe ăia de 32 îi înțeleg – au avut ordin de partid, iar mai ales acum, în ajun de alegeri, nu se face să te opui, mai ales când mâine-poimâine ochiul de Sauron al lui ANI s-ar putea să fie ațintit asupra ta. Ăia 23 trebuie să fie din ARD, care după congresul PPE nu-și permit, o perioadă, să facă mișmașuri.
Problema mea e cu ăia 10 care s-au abținut. Dacă ei votau, rezultatul ar fi fost 33-32 pentru demitere și am fi avut un Parlament ceva mai curat. Mă rog, cât de curată poate să fie o cocină… Adicătelea cum să te abții, domnule? Nu știi ce înseamnă „incompatibil”? Hai să fim serioși, toți au iPeduri, iFoane și iHârtii-igienice. O căutare pe Google i-ar fi rezolvat! Nu știi dacă e incompatibil într-adevăr? Păi și-acolo e simplu: legea spune că funcția de director de instituție culturală e incompatibilă cu calitatea de senator. Cel mai probabil, cei zece voiau să le pună bețe-n roate celor de la ANI, dar fără să apară că au votat împotrivă.
O păsărică mi-a șoptit însă adevărata rațiune din spatele deciziei Senatului: se pare că Mircea Diaconu este singurul parlamentar care e capabil să-l trezească din somn pe Crin Antonescu fără să-i provoace o criză de nervi atunci când domnu’ viitor-fost-viitor-fost președinte sforăie în microfonul de la pupitru.
