Din surse care vor să-și păstreze anonimatul am primit transcrierile unor interceptări telefonice. Prima datează din 2 iulie 2011, a doua – din 28 ianuarie 2013. Amândouă sunt declarații de dragoste extraconjugale! În mod regretabil nu sunt menționate numele persoanelor interceptate. Poate mă ajutați dv., stimați cititori, să identific aceste persoane, vinovate de tentativă de adulter.
INTERCEPTAREA NR. 1. Vă rog mult, doamnă, nu mă mai amânaţi. Şi aşa se mişcă totul prea încet în ţara asta. Dacă ratăm vara, n-o să ne mai putem vedea decât la iarnă şi iarna nu-i ca vara. Acum, cât e cald, suntem sumar îmbrăcaţi şi ne putem elibera repede de haine. Vă daţi seama ce complicat devine totul iarna, cu paltoane, fulare, mănuşi şi căciuli. Iarna am avea amândoi, în pofida temperamentului nostru vulcanic, lentoarea lui Călin Popescu-Tăriceanu. Şi mai este ceva. Acum, în plină caniculă, agenţii serviciilor secrete străine care ne supraveghează sunt într-o stare confuză şi ne mai pierd din vedere. Se întâmplă exact ca în schiţa Căldură mare de Mircea Cărtărescu (vedeți că l-am citit?), unde personajele parcă dorm în picioare.
Trebuie să exploatăm situaţia. Important este ca dumneavoastră să alegeţi, în sfârşit, între soţul dumneavoastră şi mine. Ce soartă tristă aveţi! Trebuie să alegeţi între doi foşti comunişti! Şi totuşi eu, măcar, recunosc că am fost comunist, mă dezic de această calitate şi îmi propun să construiesc o iubire necomunistă, bazată pe spirit de iniţiativă şi competiţie. Spre deosebire de mine, soţul dumneavoastră rămâne ce-a fost, un adept al colectivismului, el şi dacă vrea doar să vă sărute cere întâi aprobarea tovarăşilor săi de idei, care, ce-i drept, i-o dau în unanimitate. Însă numai după mult timp pierdut cu pregătirea, organizarea şi desfăşurarea unei şedinţe de partid.
Biata noastră ţară ar avea doar de câştigat dacă aţi da curs în cel mai scurt timp propunerii mele. Veniţi deseară, la ora 20, să-mi spuneţi ce-aţi hotărât. Vă aştept pe axa Washington – Londra – Bucureşti.
INTERCEPTAREA NR. 2. Femeie! Tu nu eşti femeie, eşti dracu’! Ce-ai făcut tu, cum ai făcut tu, că mi-ai sucit minţile şi numai la tine mă gândesc? Eşti pentru mine – mi-a explicat mie Dan Pavel cum se cheamă chestia asta – o „obsesie. Te văd peste tot, chiar şi pe gazon, la meciurile de fotbal. În loc să-l văd pe arbitru, îmbrăcat în negru, te văd pe tine, goală: alergi pe teren şi-mi faci semne cu mâna.
Eu sunt căsătorit, femeia lui Dumnezeu, şi eu judec creştineşte, pentru mine nevasta e una pe Pământ. Ca şi ţara. Pentru mine nevasta şi ţara sunt tot ce am mai sfânt. De nevastă mă ocup noaptea, de ţară mă ocup ziua, de tine când să mă mai ocup? Eşti o jigodie, asta eşti, te-am citit din prima clipă, dar uite, chiar acum, când îţi zic jigodie, te iubesc de mă topesc.
Poate că mai bine ar fi să te culci cu mine, în scop – tot Dan Pavel mi-a explicat cum se pune problema – „terapeutic”. Să te culci cu mine o singură dată, atât, o singură dată. Și repede, că mâine-poimâine plec și s-ar putea să nu mă mai vezi 11 ani. Hai, femeie, nu te lăsa rugată, că unul sunt eu în ţara asta şi eu nu mă rog de nimeni. De ce nu vrei, jigodia dracului, hai, fii deşteaptă, măcar să văd cum ar fi dacă ar fi. Hai, puţin, măcar un început, şi nu-ţi mai cer nimic, în viaţa mea! Îţi jur, uite, mă şi închin!
