Victor Ponta a declarat azi că protocolul USL ar trebui rediscutat în urma ciondănelilor din alianță generate de trollul șantajist Sorin Roșca-Stănescu. Redactorii noștri au dezvoltat, de curând, abilități telepatice de la prea multă bere cu pizza (cine ar fi știut, nu!?) și au făcut rost de noul acord USL discutat în spatele ușilor închise.
Articolul 1: Victor Ponta este cel mai sincer român, iar Crin Antonescu este cel mai harnic român. De-acum încolo „ăla micu’ de la PC” se scrie cu Ă mare.
Articolul 2: Cezar Ouatu trebuia să câștige la Eurovision, dar a fost împiedicat de europenii geloși pe vocea lui de privighetoare și pe stabilitatea din USL.
Articolul 3: Sorin Roșca-Stănescu are voie să destrame doar alianțe din care face parte Băsescu.
Articolul 4: Că tot veni vorba, scopul fundamental al Uniunii Social-Liberale este să-i strice ziua dictatorului de Băsescu prin orice mijloace: fiole cu miros de bășină, glume cu Udrea sau copii nebătuți. Mai puțin Victor Ponta, care n-are ce face și semnează tot felul de hârțoage.
Articolul 5: Candidatul USL la alegerile prezidențiale este Crin Antonescu. Victor Ponta se angajează să-i trimită SMS-uri de susținere.
Articolul 6: Orice membru USL care încalcă protocolul trebuie să asculte, drept pedeapsă, șase ore din discursurile înregistrate ale lui Daniel Chițoiu. Dumnezeu să-l ierte!
Articolul 7: Orice probleme în USL se rezolvă prin înjurături de mamă atunci când nu sunt ziariști de față. Dacă este implicat Radu Mazăre, conflictul este decis printr-o bătaie cu nămol între cea mai sexy membră a PNL și cea mai sexy membră PSD.
Articolul 8: Pentru a pregăti momentul destrămării USL, toate documentele oficiale ale alianței vor fi tipărite pe hârtie igienică.