Încrederea românilor în biserică, politicieni și maidanezi a scăzut. Până acum n-am văzut vreo statistică privind încrederea în bănci și cămătari, dar sunt ferm convins că în curând Nuțu Cămătaru și alți d-ăștia vor ajunge la cota de încredere a lui Mugur Isărescu.
Cămătarul este una dintre cele mai sincere instituții bancare. Nu vine îmbrăcat ca o zână măseluță să-ți spună verzi și uscate, nu te ademenește cu personalități sportive și nici nu-ți spune „domnule Ionescu, acest împrumut ți se potrivește și-ți poartă numele”. Cămătarul îți spune direct că-ți bate familia, îți dă foc la casă, te calcă în mod repetat cu mașina, îți amenință toate rudele din arborele genealogic, îți sparge cauciucurile, dă iama-n borcanele cu murături, virusează calculatorul, pune statusuri pe Facebook că ești gay etc. Cămătarul nu se joacă. N-are clauze scrise în josul paginii, cu font invizibil. Și nici limbajul ăla de lemn de nu știi unde ești.
…
Încrederea mea în cămătari a crescut după ce am fost timp de trei luni client al Credit Europe Bank. O bancă apreciată pentru cardurile cu trei salarii pe care le emit. În principiu e simplu: ți se cer niște acte, ți se cer niște acte, apoi ți se mai cer niște acte și-ntr-un final, după ce ți se mai cer niște acte, aștepți un răspuns în legătură cu încadrarea într-un plafon. Acel plafon fiind și motivul pentru care cardul solicitat ar avea vreun rost. Geniul financiar din spatele Credit Europe Bank face ca emiterea cardului să aibă loc înaintea soluționării cererii pentru care au fost aduse toate actele. Practic e ca și cum ți-ar spune „vreți un credit de 5 miliarde de euro? Nu se poate. Dar între timp luați un card pentru care să plătiți aministrarea a nimic și apoi revenim cu mai multe detalii despre cum nu vă putem ajuta cu nimic”. Și așa am plătit 50 de lei pentru administrarea unui card care n-a fost menit să ajute la nimic, precum cardurile la Penny Market, Profi sau Cora.
În altă ordine de idei, cămătăria asta cu siglă și sucursale când se interzice?
