AcasăPoliticHopa, ăștia nu sunt morții noștri!

Hopa, ăștia nu sunt morții noștri!

PSD Cluj sunt o sursă nesecată de umor. Mai ales șeful lor, blonduliul Remus Lăpușan. Chemat să fie luat la refec la București pentru extraordinar de proastele rezultate obținute de filiala din subordine pentru Victor Viorel Ponta în primultur de scrutin, i s-au pus în față listele cu alegătorii tradiționali ai PSD să le confrunte cu listelor suplimentare de la secţiile de votare din judeţ. „Atunci am avut revelația” – a declarat, aflat încă în stare de șoc, Remus Lăpușan: “Hopa, ăștia nu sunt morții noștri”!

“Nu, nu erau traseiștii noștri tradiționali. Nici din contingentul de teleormăneni ai domnului Liviu Dragnea și nici nu erau cei pe care i-am momit cu excursie la Mănăstirea lui Arsenie Boca și i-am cărat cu autocarele de la firma Alis și le-am dat și o masă caldă pe parcurs. Că nu pot să cred că m-au tras în piept, adică s-au dus, s-au închinat, au mâncat, și-apoi au votat un neamț. Că popii noștri altceva le-au spus”.

Motiv pentru care, PSD Cluj a depus o plângere penală la Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca prin care cere verificarea listelor suplimentare de la secţiile de votare din judeţ de la primul tur al prezidenţialelor, considerând că numărul celor care ar fi votat pe aceste liste, respectiv 51.000 de persoane, este foarte mare.

“Foarte mare” – a oftat, președintele PSD Cluj – “La noi în județ au votat pe listele suplimentare dublu faţă de câți știm că am votat la alegerile prezidenţiale din 2009. Noi n-am avut atâtea locuri la autocare, iar domnul Dragnea ne-a spus clar că ai lui au avut treabă numai până la Carpați.“

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare