Se dă: O învățătoare de la Liceul de Muzică “Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca înregistrată în timp ce jignea și umilea copii de 7 ani (ar cam trebui să vă mut gura la spate și jumătatea de creier sunt printre cele mai fine alegații educaționale din înregistrare).
Și se mai dă trista realitate sociologică conform căreia “40% dintre elevi sunt atraşi de ideea unui regim militar”. Bașca procentul mare de intoleranți, xenofobi și antisemiți…
Susțin că nu este vina copiilor că sunt, încă de pe băncile școlii, xenofobi și antisemiți, intoleranți și mari dușmani ai democrației. În fond vorbim despre o generație crescută în singuratate, cu părinții plecați la muncă pe meleaguri străine să câștige o pită. C-au știut să-i alunge politicienii peste hotare: care cu bâta și târnăcopul minerilor, care cu devalizarea economiei naționale, care cu fiscalitate în exces pentru a avea bani de mită electorală.
Vorbim despre niște copii lăsați/uitați/abandonați în fața televizoarelor și a calculatoarelor, cu care nu s-a stat de vorbă și nici nu li s-a explicat, altfel decât cu urletele lui Corneliu Vadim Tudor și fața “umană” a lui Ion Iliescu, intens mediatizate, ce regim ilegitim și criminal a fost regimul comunist.
Acestor copii nu le-a explicat nimeni care sunt adevăratele valori, altele decât behăielile lui Gigi Becali cocoțat pe Maybach, că există și alte sporturi decât fotbalul din Liga lui Mitică, că a munci nu înseamnă să dansezi pentru cineva, să faci Fonduri Naționale de Investiții, să devalizezi bănci și să ai afaceri preferențiale numai cu bugetul statului (deși la tembeliziuni numai astfel de indivizi și individe sunt promovați ca povești de succes).
Vorbim despre generația care a început să urască ideea de familie, că acești copii nu prea și-au văzut/avut parte de părinții chiar și dacă aceștia nu au fost plecați la lucru peste hotare (căci părinții sunt prea ocupați să muncească pentru a susține statul). Vorbim despre generația Hi5, care crede că Hans Christian Andersen e jucător la Bayern. Este vina noastra și a politicienilor. Acești copii au crescut și o parte au ajuns chiar și învățători.
Dar avem probleme mai grave în învățământ decât deviațiile de comportament ale unor educatori. Căci, atâta vreme cât școala va fi o obligație și nu un drept, ea va fi o pierdere de vreme și de bani pentru toți: stat, părinți și, mai ales, copii. Problema este că la terminarea liceului elevul este deja un om matur, iar după actualele programe de învățământ, după 13 ani în care s-au cheltuit bani pentru “educarea” sa, nu are nici o calificare. După care, în condițiile actuale în care selecția pentru promovarea în învățământul superior este precară, problema este că absolvenții de liceu care vor dori și vor reuși să urmeze cursurile unei facultăți nu vor învăța nimic folositor pentru a intra cu succes pe piața muncii.
Ne vom trezi doar că sporim, ca număr, o majoritate de “analfabeți” cu studii. Vorbim despre o mentalitate temeinic înrădăcinată în societatea noastră (încă de pe vremea Împușcatului): școala nu este pentru a te califica și perfecționa într-o anumită meserie, ci pentru a te pune într-o poziție în care munca devine cât mai ușoară sau de a câștiga un ban fără a te omorî cu munca. Școala noastră nu este orientată spre asigurarea pieței muncii cu oameni calificați și supercalificati. Nimeni nu-și pune problema că, pe lângă patroni, ar trebui să existe și angajați – bugetaților le țin diplomele și relațiile loc de calificare.
Când inviți politicienii (statul) să-ți “educe” copiii să nu te miri/lamentezi de eșec. Responsabilitatea personală nu poate fi aruncată în cârca întregii națiuni. Copiii dau rateuri datorită părinților și profesorilor. Când profesorul își va recunoaște limitele (altele decât salariul de mizerie), când părinții își vor identifica copilul ca fiind primul în lista de priorități, atunci lucrurile se vor îmbunătăți. Restul este gargară ieftină și oportunism.
