Transmitem de pe stadionul din Braloștița, județul Dolj, renumit pentru inițiativa autorităților locale de a-l construi strâns lipit de cimitir. Pe aici se spune că fotbalul este atât de iubit de către locuitori încât poziționarea stadionului nu este deloc întâmplătoare sau nefericită. Cei plecați într-o lume mai bună pot avea acces în continuare la frumoasele partide desfășurate tradițional între localnici. Astăzi, echipa "A.S. Viitorul", compusă din cei morți de beți după sosirea alocațiilor copiilor, întâlnește pe "F.C. Speranța", selecționata celor morți din cimitir. Ambele funcționează prin sponsorizare din partea Primăriei și a Statului, cu accent în perioadele electorale.
Meciul începe cu o scurtă perioadă de tatonare, pentru deslușirea tacticii adversarului. Din start, se observă o abordare mai împleticită a jocului din partea componenților "Viitorului", vizavi de un joc static și țeapăn al adversarilor. O degajare a lui Cichicean, căpitanul primei echipe (9 copii minori), aduce mingea printre mormintele oponenților. Este out, pentru că terenul de joc omologat se oprește la marginea cimitirului. Nea Vasile Bozgan, decedat pe timpul primului mandat al lui Ion Iliescu, aruncă puternic de la margine până în careul advers. Balonul lovește mâna adversarului Mangă; acesta, convins că a folosit tibia piciorului drept, protestează îndelung, fapt ce îi aduce un cartonaș galben sub forma unui pumn de la un coechipier. Penalti clar, execută specialistul "Speranței", fostul primar Pandelescu, plecat la cele sfinte odată cu apariția echipei DNA.
Deși tunar de meserie în timpul vieții, Pandelescu încearcă o scăriță peste portar, confundându-l cu portarul Primăriei din timpul mandatului său. Ultimul apărător reține cu ușurință, în admonestările publicului dezlănțuit vizavi de neinspiratul executant: "Tu-ți morții mă-tii de mumie!", "Pune osul, băi mortăciune!", "Nu ți-ar mai muri mulți înainte!" și "Muri-ți-ar familia!" sunt câteva dintre sancțiunile orale adresate nefericitului. Acesta regretă că e acum printre regretați și nu-i mai poate tăia pe scandalagii de la ajutorul social și lemnele de foc repartizate. "Portaru-i un nepot al lui Duckadam", protestează el telepatic către public, "să-l văz eu pe ăla care-i dă un gol din patru încercări, panaramelor!" "Du-te, bă fantomă, la culcare!", i se strigă de pe margine. Spiritele se liniștesc la intervenția centralului Fălcoi, zis Mandibulă și văr, de departe, cu Gheorghe Falcă.
Nepotul lui Duckadam degajează puternic, dar vântul la fel de puternic duce mingea, fatalmente, tot în cimitir. "Dom' primar", urlă publicul către edilul aflat în viață și printre spectatori, "faceți, dom'le, dracului odată un gard la cimitir, doară nu se puse cruce fondurilor europene! O primirăți pe doamna Udrea cu surle și trâmbițe în campanie, dar nu știurăți să-i cereți și niște bani de-un gard!" "Nu vă mai zisei, bă, că promise să deie imediat gardul? Da' în proiect fuse leopardul, adică un patinoar între terenul de fotbal și cimitir! Voiați să vă spargeți capetele când săreați după minge, la cât sunteți voi de beți tot timpul?!" "Păi și nu ne rupem picioarele printre cruci, că ne pun piedică rezervele ăstora când le intrăm pe teren?! Fă barem un gard de lemn, și așa ai nevoie de afișaj când vin alegerile!" Se încheie prima repriză, cu un scor alb din toate punctele de vedere.
Pauza este un sfetnic bun. Jucătorii formațiilor dau la pace: unii cu damigeana în mână, ceilalți cu candela păcii eterne. Din păcate, pauzele în România sunt întotdeauna prea scurte, chiar și pe lumea cealaltă. Arbitrul fluieră reluarea partidei, în fluierăturile obișnuite ale asistenței.
Repriza a doua aduce o accelerare substanțială a jocului, ambele echipe dorindu-și mai mult victoria. Cu toate eforturile combatanților, majoritatea fazelor sfârșesc prin aterizarea balonului în cimitir. Asta îi extenuează pe cei din teren, moment în care rezervele cu cruci la cap se oferă să execute ele outurile. Evident că le aruncă mingea numai coechipierilor lor din teren, stârnind protestele furtunoase ale celorlalți. Se declanșează o altercație generală. În încăierare se folosesc toate mijloacele disponibile, de la sticle, pahare și damigene până la cruci, felinare și lopețile groparilor. Întâlnirea se întrerupe la intervenția jandarmilor, mobilizați telefonic. Rezultatul va fi decis la masa verde (nu a câmpului de joc) de către Federație. Ținând cont că tot Federația a aprobat terenul, e de așteptat ca membrii comisiei s-o lase moartă cu sancțiunile și să dicteze o rejucare.
De altfel, beligeranții s-au împăcat chiar după finalul partidei, consumând împreună în cimitir resursele rămase intacte. Galeriile au coabitat până târziu în noapte, ajungând la concluzia că, totuși, un gard ar fi inutil. Ar fi greu de sărit după antrenamente istovitoare și, la urma urmei, gardurile nu sunt decât niște instrumente segregaționiste. Or, România este un Stat național, unitar și indivizibil, chiar și după ce nefericiții ei suporteri se mută cu domiciliul și dreptul de vot în cimitir.
